Lucian Avramescu
E prea târziu spre a mai fi devreme
E prea devreme spre-a mai fi târziu
Se nasc copii defecţi de la o vreme
Care nici limba ţării lor n-o știu
Am întrebat o prea fardată mamă
Ce-și duce-n lumi străine noua soartă
De ce nu știe fiul ei limba maternă
Ce rost, mi-a zis, să -nveţe-o limbă moartă
Știu, e acum profund americancă
În sat a ruginit lacătu-n porţi
Iar cimitirul prin uitare-și are
Părinţii bieţi pentru-a doua oară morţi
E liber să pornești în lumea largă
Mergi omule unde cu ochii vezi
În Tanganica, Malta, Spanii, Congo
În negru de ai chef te colorezi
Dar mama asta strâmbă din Pocreaca
Deșteaptă ca o oaie de la stână
Să nu-și înveţe fiul un cuvânt
Unul măcar în limba ei română?
Măi, strănepoata lui Ştefan cel Mare,
Care mai ai pe-aici neamuri, nepoţi
Află că-americanii își iubesc ţara
Au steagu-n suflet, chiar și pe chiloţi
Evreii, risipiţi în lumea toată
Se-ntorc cu limba netrădată în Iudeea
Trecut-au mii de ani de pribegie
Dar datinile le-a ţinut mereu, femeia
Tu, brava mea româncă ce-ai făcut
Croindu-ţi prin malgașe ţări cărare
Ai devenit ce, fufă sau regină?
Nu, cel mai trist profesor de uitare
Sigur, nu-s toate astfel, o româncă
Are trei prunci cu-n tip prin Filipine
Da-n casa ei româna se vorbește
Iar soţul a-nvăţat-o și el bine
Se-nchiriază sol acum pe Marte
Ești soaţă de miliardar?, mergi înainte
Grădina Maicii Domnului se cheamă ţara ta
Ai de-aici aer în piept, și-n lut, morminte
Și asta chiar și-n cosmos, ţine minte
22 aprilie 2021, Sângeru
