Lucian Avramescu
Toate fetele de azi sunt cocoșate,
Ca niște cămile pașii lor despart deșertul,
Desenând peste dune linia vieţii
De ce poartă toate fetele cocoașă, mi-am întrebat îngerul păzitor?
Pe vremea mea erau zvelte fiindcă
Păreau îndrăgostite de lună
Azi toate privesc în pământ,
Și când trec strada pe zebră
Tot în jos privesc!
Cu tristeţe a râs îngerul – apoi mi-a spus:
Ele se nasc fără cocoașă
Atenţie numai
Cum diavolul le-a prins în mâini
Ceva ce privesc neîncetat
Pe acel ceva s-au încolăcit rădăcinile degetelor, ca niște gheare de uliu
Și nu-l mai eliberează până mor
Și cum se cheamă acest obiect diavolesc
Care le strâmbă pe toate?
Telefon, a zis îngerul, și numele
Suna straniu în cereasca lui voce
Frumoasă era strada cândva,
Fetele fără cocoașă aveau ochi,
Ochii lor zâmbeau uneori
Ca o promisiune de dragoste
Dar ochii nu mai au iriși
Agăţaţi magnetic de spinarea acelui șobolan hrănit de sângele lor
În timp ce cocoașa
De schilod dromader
Umflă dreptele cândva spinări de balerină
Cum fac dragoste, am mai întrebat jenat îngerul,
Cu telefonul în mână, firește,
Ca tinerele călugăriţe care
Îndrăgostite de icoana lui Iisus
Trăiesc pătimașe senzaţii
În genunchi, la picioarele Lui
Și ele nu știu că se schilodesc astfel?
Îngerul a dat din aripă a lehamite
Și atunci am avut certitudinea că nu mai e nimic de făcut,
La școală fetele privesc sub bancă telefonul în timp ce profesoara
Predă Eminescu,
Fac pipi privind telefonul,
Izbesc bezmetice pietonii pe trotuare
În curând, ele vor naște copii
Cu o mână mai lungă
Iar noile generaţii
Cocoșate din naștere
Vor avea un organ în plus
În care vor sta înghesuite,
Inima, sărutul, cărţile necitite,
Și, firește, opaca încredere în viitor
20 aprilie 2021, Sângeru
