Precizări ale BNR legate de legea privind darea în plată (II)
Legea privind darea în plată a fost aprobată în Parlament, însă este în continuare criticată. Votată de către parlamentari, în luna noiembrie, cu o largă majoritate, legea care le dă clienţilor posibilitatea să restituie băncii bunul ipotecat când nu mai pot plăti datoria, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri ale debitorului, a stârnit numeroase controverse, destui fiind aceia care au spus că este o lege „cu dedicaţie” pentru speculatorii imobiliari. De partea cealaltă, iniţiatorii susţin că este o lege care să corecteze împărţirea riscurilor între bancă şi clienţi atunci când se acordă un împrumut, percepţia fiind că instituţiile de credit transferă toate riscurile asupra clienţilor. Legea n-a fost încă promulgată de către preşedintele statului, existând informaţii conform cărora Klaus Iohannis ar dori să întoarcă actul normativ la Parlament, pentru modificarea acestuia. În acest context, având în vedere că un asemenea subiect încă mai suscită diverse discuţii, în ediţia de astăzi vă prezentăm cele mai importante declaraţii ale lui Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, susţinute în cadrul unei recente conferinţe de presă pe tema Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit.
Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a mai declarat referitor la legea privind darea în plată: ”În forma actuală, legea poate genera risc sistemic, implementarea acesteia afectând stabilitatea financiară și funcționarea instituțiilor de credit şi putând conduce la costuri pentru contribuabil. Dreptul creditorului este legitim. Daca ar fi vorba de un drept bazat pe un abuz (ex. pe clauze contractuale abuzive), nu ar fi necesară aplicarea dării în plată, ci s-ar aplica legea incidentă. Contractul de credit bancar este un act juridic, nu o situație juridică, de aceea prin neretroactivitatea legii civile se înțelege aplicarea ei contractelor încheiate după intrarea legii în vigoare, și nu efectelor produse în contractele vechi după intrarea legii în vigoare. În actuala formă, propunerea își depășește rolul social în trei dimensiuni: ea se aplică oricărei persoane, indiferent de avere și venituri, și indiferent dacă rambursarea creditului îi creează dificultăți sau nu; se aplică oricărui tip de imobil dobândit prin credit ipotecar, fie că e vorba de unul cu destinație de locuință, fie că e vorba de terenuri sau de dezvoltări imobiliare cu scop comercial; se aplică oricărei situații locative a debitorului, indiferent că locuiește în imobilul ipotecat sau nu, fie că deține sau nu alte soluții locative. Acest lucru nu este moral. Măsurile excepționale, și iertarea de datorii este o măsură excepțională, trebuie aplicate numai în situații excepționale, precum este cea a debitorului care riscă să rămână fără locuință din cauza imposibilității de a își plăti creditul. Pentru a păstra buna credință la baza relațiilor sociale este necesar ca regula îndeplinirii obligațiilor asumate să fie respectată de toți cei în măsură să o facă. În același fel, trebuie să luăm în considerare efectele unei asemenea legislații asupra celor ce vor veni. Cred că a devenit un lucru general acceptat ca o consecință a adoptării legii, așa cum a fost trimisă la Președinție, ea va face cu mult mai greu accesibile creditele ipotecare pentru cei ce vor dori să cumpere case în viitor. În cazul creditelor ipotecare acordate în condiții de piață, este de așteptat ca avansul solicitat debitorului să ajungă undeva între 35% și 50%, ceea ce va fi de nesuportat. Creditul de tip „prima casă” va dispărea cu totul, câtă vreme garanția statului nu va mai putea fi acceptată, ea fiind stinsă prin efectul legii în cazul unei decizii de dare în plată. Altfel spus, această soluție legislativă are consecințe dramatice asupra șanselor generației viitoare de a dobandi o casă accesând un credit ipotecar”.
