Sfântul Cuvios Pahomie s-a născut în jurul anului 1674, în satul Gledin, primind numele de botez Petru. Ajunge în Moldova ,unde este primit ca frate la Mănăstirea Neamţ. Aici va parcurge, după rânduială, toate încercările duhovniceşti. În 1697, la vârsta de 25 de ani, a fost călugărit. După moartea părintelui egumen Ioan, este numit, la nici treizeci de ani, stareţ al Mănăstirii Neamţ, pe care o va conduce până în anul 1704. Cuviosul Pahomie pleacă la Kiev, unde, la Lavra Pecerska, îl cunoaşte pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia îi devine ucenic. Se întoarce la Mănăstirea Neamţ în 1706 şi se hotărăşte să aleagă sihăstria într-o pădure lângă Muntele Chiriacul.
De aici, sihastrul Pahomie a fost chemat pentru scaunul episcopal de la Roman. L-a uns domn pe Nicolae Mavrocordat în Biserica Sf. Nicolae, la 8 noiembrie 1711. La 1 martie 1714, Pahomie părăseşte de bună voie scaunul arhieresc. Ajunge la Neamţ, unde va sta patru zile, şi de aici se va retrage din nou, lângă Muntele Chiriacu. După multe necazuri, Pahomie a pornit în pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska. A trecut la cele veşnice pe 14 aprilie în anul 1724. Înainte de a se muta la Domnul, a îmbrăcat marea schimă sub numele Pimen. Moaştele sale sunt păstrate până astăzi în Paraclisul Sfântul Ştefan din Lavra Pecerska.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 14-15 noiembrie 2006 a aprobat canonizarea Sfantului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, având ziua de sărbătorire pe 14 aprilie. Proclamarea solemnă a canonizarii Sfântului Pahomie, Episcopul Romanului a avut loc în data de 14 aprilie 2007, în localitatea Gledin, judeţul Bistriţa-Năsăud.