Aceasta ar fi furat dintr-o societate comercială 8.500 de euro și 27.000 de lei!
F. T.
Poliţiştii criminalişti din Ploieşti efectuează în prezent cercetări într-o cauză penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Concret, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „în ziua de 9 aprilie a.c., în jurul orei 12:00, am fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o societate comercială din Ploiești și ar fi sustras din două casete metalice suma de aproximativ 8.500 de euro și 27.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp, s-a reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei – o femeie în vârstă de 25 de ani, asupra sa fiind găsită o mare parte din prejudiciu”.
În baza probatoriului administrat de către oamenii legii, s-a dispus măsura reținerii preventive a suspectei, aceasta fiind plasată la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina.
Ieri, aceasta urma să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.