Un răspuns primit din partea Primăriei Ploiești pe adresa redacției ne confirmă faptul că demersul nostru de a arăta punctele „albe și negre „ din municipiul reședință al județului Prahova, prin intermediul rubricii ”Instanee din Prahova”, are efectul scontat. La doar două zile de la apariția în ziarul Prahova a faptului că, sub piciorul podului de la Gara de Sud, se află un teren insalubru, a cărui mizerie se poate vedea inclusiv de pe geamul vagoanelor trenurilor care intră în Gara Ploiești Sud, reprezentanții Primăriei Ploiești ne-au transmis (aşa cum au procedat şi după alte semnale incluse în cadrul acestei rubrici) un punct de vedere pe această temă. Astfel, ni s-a comunicat că deșeurile abandonate pe domeniul public, în zona menționată, au fost colectate de operatorul de salubritate și, mai mult decât atât, ” terenul, proprietate privată, a fost supus atenției Comisiei mixte de identificare a terenurilor/clădirilor neîngrijite din Ploiești, pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor HCL 439/28.11.2017”. De menționat că, potrivit acestei hotărâri, se poate majora impozitul pe clădiri/teren, situate în intravilan, cu până la 500% în cazul acelora care sunt neîngrijite, sunt lăsate în paragină, sunt acoperite de buruieni ori au fost abandonate și sunt insalubre.