F.T.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă deţineau unele informaţii cu privire la unele activităţi ilegale cu deşeuri, derulate de către două societăţi comerciale – una din Prahova şi alta din Bucureşti -, dar acestea mai trebuiau să fie şi probate.
Pe cale de consecinţă, după cum se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră,”în data de 07.04.2021, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au controlat cinci containere descărcate de pe o navă- pavilion Liberia – , aflată în Portul Constanța Sud Agigea. Containerele fuseseră încărcate în Germania, iar mărfurile proveneau de la o societate din Belgia. Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală scria că respectivele containere conţineau produse din material plastic inutilizabile, în interior au fost găsite deşeuri lemnoase, metalice, precum şi deşeuri periculoase (acumulatori şi componente metalice, scule electrice).
Totodată, după cum se mai aminteşte în sus-amintitul comunicat de presă, în aceiaşi zi de miercuri, 7 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră „sub coordonarea aceluiaşi procuror de caz, au mai efectuat un control asupra unui container, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu, Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, descărcat în Portul Constanța Sud Agigea, de pe o navă, pavilion Liberia. Containerul a fost încărcat în Canada. În urma verificărilor s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerul figurează ca fiind umplut cu articole de uz gospodăresc, familial, uzate, s-a stabilit faptul că mărfurile erau de fapt deșeuri inutilizabile”.
În urma acestor acţiuni, comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au luat „măsura nepermiterii intrării (containerelor- n.n.) pe teritoriul României ( comunicat Poliţía de Frontieră).
Nu în ultimul rând: ieri, 8 aprilie a.c., au mai fost identificate 50 de containere, aflate în terminalul Portului Constanţa, precum şi alte 15, care urmau să fie descărcate până aseară!
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ” folosirea de acte nereale” şi „importul ilegal de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu”, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.