F. T.
Ieri dimineață, polițiști din cadrul Secției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Ploiești au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiu, la persoane bănuite de tâlhărie calificată. Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „din cercetări a reieșit că, în data de 11 februarie a.c., persoanele bănuite ar fi deposedat, prin violență, o femeie în vârstă de 95 de ani, de geanta personală, care conținea documente personale și bani. Prejudiciul cauzat (cel mai probabil valoarea bunurilor furate de la victimă – n. n.) este de 2.000 de lei”.
În urma descinderilor, două persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.