La fel ca echipele din play-off-ul Ligii 2, și cele din play-out vor avea un program aglomerat în perioada următoare, din cauza faptului că la mijlocul săptămânii următoare este stabilită etapă intermediară, cu excepția câtorva dintre ele, printre care și Petrolul.
Chiar dacă în play-out sunt șapte etape în total, iar în play-off sunt zece, ambele competiții vor avea rundă intermediară în perioada 13-15 aprilie, iar deplasările, la nivelul eșalonului secund, chiar reprezintă o problemă, din punct de vedere al distanțelor.
Sâmbătă debutează etapa a 2-a a play-out-ului eșalonului secund, cu cinci meciuri programate de la ora 11:00, la București (Metaloglobus), Timișoara (Ripensia), Târgu Jiu (Pandurii), Bacău și Slobozia. Ultimul joc e stabilit pentru duminică, de la ora 11:00, între Petrolul și Concordia, acesta urmând a fi televizat. Vor sta, în această rundă, ”U” Cluj, în Grupa A, respectiv SCM Gloria Buzău, în Grupa B.
Apoi, echipele se vor pregăti pentru etapa intermediară care va avea loc la mijlocul săptămânii următoare, miercuri.
Numai că meciul Viitorul Pandurii – Petrolul a fost amânat pentru o dată nestabilită încă, deoarece formația din Târgu Jiu joacă chiar în data de 14 aprilie, de la ora 19:00, în semifinala Cupei României, în deplasare la prim-divizionara U Craiova, astfel că galben-albaștrii vor scăpa deocamdată de această deplasare și vor putea pregăti jocul din etapa a patra a play-out-ului, programat la finele săptămânii viitoare, cu Gloria Buzău, la Ploiești.
Program etapa 2 Grupa B play-out Liga 2:
sâmbătă, 10 aprilie 2021, ora 11:00
Aerostar Bacău – CSM Reșița
Unirea Slobozia – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
SCM Gloria Buzău stă.
duminică, 11 aprilie 2021, ora 11:00
Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna
Program etapa 3 Grupa B play-out Liga 2:
miercuri, 14 aprilie, ora 17:00
SCM Gloria Buzău – Unirea Slobozia
Concordia Chiajna – Aerostar Bacău
CSM Reșița stă.
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti –
amânat