Recent, Casa Națională de Pensii Publice a făcut o serie de precizări în atenția beneficiarilor de prestații care se acordă prin casele teritoriale de pensii și care se plătesc în cont curent sau cont de card.
Astfel, pentru persoanele care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite – taloanele de pensie de culoare mov – se vor păstra la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.
”Începând cu drepturile aferente lunii martie, taloanele mov vor fi arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii. Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora. După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii”, au mai menționat reprezentanții Casei Naționale de Pensii.