Societatea Culturală ”Ploiești-Mileniul III”,
Prof. Gheorghe Marinică
Împreună cu toți iubitorii cărții din județ, membrii Societății Culturale ”Ploiești-Mileniul III” sărbătoresc împlinirea a 100 de ani de la înființarea, din inițiativa unor apreciate personalități culturale, a celei mai importante biblioteci publice, căreia i s-a acordat numele marelui savant și patriot, istoricul Nicolae Iorga.
Această prestigioasă instituție intră în filele istoriei locale și naționale împreună cu altele, la fel de necesare unei comunități aflate într-un benefic proces de dezvoltare și deschidere către învățământ și cultură, după distrugerile Primului Război Mondial, precum Pinacoteca- viitorul Muzeu Județean de Artă, Muzeul Județean de Istorie, Muzeul de Științele Naturii, muzeele memoriale și altele.
Ploieștiul, considerat de către unii nihiliști ca o ”periferie a Capitalei”, își construia astfel, și pe acest plan, datorită unor intelectuali de prestigiu și unor administratori întreprinzători, propriile baze ale unei continue dezvoltări spirituale.
În timp, Biblioteca ”Nicolae Iorga”, prin strădania unor slujitori devotați și plini de inițiativă, s-a transformat într-un adevărat tezaur biblioteconomic, cu un inventar de sute de mii de cărți și publicații din toate domeniile, pentru toate vârstele și profesiile, multe dintre ele rarități pe plan național, cercetate, anual, de mii de împătimiți iubitori ai cărții, de elevi și studenți, care-și găsesc aici nu numai hrană sufletească, ci și surse pentru propriile lor creații.
Iată, așadar, cum Ploieștii au devenit, în ultimul secol, prin instituțiile din sfera spirituală, un punct de referință nu numai în calitate de ”Capitală a aurului negru”, ci și în plan cultural.
Ne bucură faptul că în cei 20 de ani de la înființare, Societatea Culturală ”Ploiești-Mileniul III” a fost în permanentă colaborare cu colectivul Bibliotecii ”Nicolae Iorga”, organizând împreună o serie de manifestări culturale, și îndeosebi lansarea unor importante volume, publicate în seria de lucrări monografice, sub titlul generic ”Marea Carte a Ploieștilor”, autorii acestora bucurându-se de un valoros sprijin în procesul de documentare.
Apreciem, de asemenea, faptul că de aici au pornit multe inițiative de valoare națională și internațională din sfera culturii, bucurându-se de interesul și apecierea cetățenilor și a forurilor de resort.
Ne exprimăm încrederea că și în noile condiții ale dezvoltării unor tehnologii inovatoare în sfera informației, iubitorii cărții vor frecventa în continuare bibliotecile, care rămân surse perene ale vieții sufletești și intelectuale.
Cu deplină încredere în viitor, în numele Societății Culturale ”Ploiești-Mileniul III”, asigurăm colectivul Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” că vom rămâne în continuare alături, contribuind la sporirea zestrei acesteia cu propriile noastre creații editoriale și la desfășurarea pe planuri noi a activității culturale.