• Listele de așteptare pentru programare devin disponibile începând de astăzi • În Prahova sunt deschise 33 de cabinete

 

N. Dumitrescu

Premierul Florin Cîţu a anunțat că, începând de astăzi, 15 martie, începe etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19, peste 1,5 milioane de beneficiari fiind deja înscrişi pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populaţiei generale. ”Etapa a III-a de vaccinare începe pe 15 martie. Este foarte simplu. Dacă doriţi să vă vaccinaţi, înscrierea se face prin intermediul listelor de aşteptare. Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscrişi pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populaţiei generale. Programarea se face online sau prin call center! Apoi veţi primi notificarea locului disponibil în centrul pentru care aţi optat”, a anunțat, ieri, premierul, care a precizat că vaccinarea nu este obligatorie, dar este ”singura soluţie pentru a reveni la normalitate cât mai curând”. Debutul etapei a treia de vaccinare fusese pregătit încă de la sfârșitul săptămânii trecute, și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunțând faptul că, de astăzi, 15 martie, devin disponibile listele de așteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19. Decizia vine după ce, vinerea trecută, conducerea CNCAV a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, care a vizat operaționalizarea listelor de așteptare pentru programarea la vaccinare împotriva noului virus, de la jumătatea lunii martie a.c. ”Listele de așteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19 devin disponibile începând cu data de 15 martie a.c. Astfel, în momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populația generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât și cele care vor fi operaționalizate în luna aprilie 2021. După epuizarea dozelor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de așteptare. Notificarea persoanelor aflate pe lista de așteptare se va realiza în funcție de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naționale de vaccinare, și ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează: persoanele din categoria populației de risc, cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice; persoanele din categoria lucrătorilor din domenii esențiale; • persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare – populația generală. Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de așteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populației cu risc și 25% lucrători din domenii esențiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a. Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile și angajații din domenii esențiale, cât și pentru populația generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcție de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CNCAV. În ceea ce privește programările la vaccinare, s-a menționat că acestea se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, cât și prin apelarea numărului de call center, fiind detaliate și modalitățile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de așteptare. Astfel, conform CNCAV, pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică, la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primește o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicație, pentru alegerea zilei și a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de așteptare, însă va pierde poziția ocupată inițial. ”Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25, atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare în ziua și în intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate și nu este necesar să confirme programarea. Persoana înscrisă în lista de așteptare are posibilitatea de a se realoca pe lista de așteptare a unui alt centru de vaccinare”, se mai precizează în documentul de presă menționat.

Se deschid centrele de vaccinare de la Spitalul de Pediatrie Ploiești și cel de la Bucov

În Prahova, campania de vaccinare împotriva noului virus a început la sfârșitul anului trecut, iar potrivit ultimei centralizări transmise de către Instituția Prefectului Prahova, în județ sunt deschise mai multe centre de vaccinare în care funcționează 33 de cabinete (fluxuri). În ordine cronologică, în județ au fost deschise și sunt operaționale următoarele centre de vaccinare: Ploiești: Spitalul Județean de Urgență Ploiești – sediul de la Nord, str. Găgeni nr. 100 (două cabinete (fluxuri), unde se administrează vaccin Pfizer), sediul de la Boldescu, str. Boldescu nr. 3 (două cabinete, vaccin Pfizer); Câmpina: Spitalul Municipal Câmpina, Bd. Carol I nr. 117 (două cabinete, Pfizer), Spitalul de Psihiatrie Voila, str. Voila nr. 11(două cabinete, Pfizer); Urlați: Spitalul Orășenesc, str. Independenței nr. 52 (două cabinete, Pfizer); Vălenii de Munte: Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, Bd. Nicolae Iorga nr. 10 (două cabinete, Pfizer); Ploiești: Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, str. Ghimpați nr. 1-3 (un cabinet pentru administrarea vaccinului Pfizer și un altul pentru administrarea vaccinului AstraZeneca; Ploiești: Colegiul Național Al. I. Cuza, Sala de Sport, str. Trei Ierarhi nr. 10 (patru cabinete, Pfizer), Fostul Liceu Ludovic Mrazek- clădirea corpului II, str. Mihai Bravu nr. 248 (două cabinete, Pfizer), Câmpina: Casa Tineretului, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 50 (un cabinet, Pfizer); Ploiești: fostul Liceu Ludovic Mrazek, clădire corp II – Centru S, str. Mihai Bravu nr. 248 (două cabinete, Pfizer); Sinaia: Școala Gimnazială George Enescu Bd. Carol I nr. 36 (un cabinet, Pfizer), Băicoi: Sala de Sport Tineretului, str. Republicii nr. 10 (un cabinet, Pfizer); Sinaia: Școala Gimnazială George Enescu, Bd. Carol I nr. 36 (un cabinet, AstraZeneca); Bușteni (Centrul Cultural Aurel Stroe (un cabinet, AstraZeneca); Mizil: Sala de sport (un cabinet, AstraZeneca); Ploiești: Centrul Medical Mediurg, str. Plugari (trei cabinete, AstraZeneca); Bucov: Sala de sport, Aleea Grădiniței nr. 2 (un cabinet, Moderna); Ploiești: Spitalul de Pediatrie, Bd. Independenței nr 18 (un cabinet, Moderna), ultimele două fiind operaționalizate chiar începând de astăzi.
Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 13 martie 2021, în județul Prahova au ajuns 92.379 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 73.059 doze Pfizer/BioNTech, 8.520 produse de compania Moderna și 10.800 de doze AstraZeneca.
Dintre acestea, până la data menționată, la ora 13.30, fuseseră administrate 83.232 de doze, cu mențiunea că 26.965 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.