G. M.
Începând de astăzi, ringul ieșean găzduiește luptele contând pentru Cupa României, competiția fiind rezervată, de această dată, seniorilor.
Data finalelor nu poate fi cunoscută decât după prezentarea combatanților la locul întâmplării. Participarea se anunță nu prea numeroasă, de aceea este posibil ca finalele să se dispute vineri și nu sâmbătă așa cum au fost ele programate inițial.
Din partea clubului CSM (antrenori: Titi Tudor și Adrian Pîrlogea) vor participa doi boxeri, ambii la categoria 63 de kilograme. Aceștia sunt George Dumitrescu, care este deținătorul titlului de campion al României, și Alexandru Gheorghe.