Anul trecut, Casa Judeþeanã de Pensii Prahova a achitat peste 11.000 de astfel de ajutoare financiare
N. Dumitrescu
Ca urmare a publicării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat în Monitorul Oficial, ale căror prevederi au intrat în vigoare cu data de 12 martie, adică de ieri, noi modificări vor fi valabile și în cazul acordării unor ajutoare financiare, cum este cazul ajutorului de deces. Concret, anul acesta, conform legii menționate, începând cu data de 12 martie, cuantumul ajutorului de deces va fi de 5.380 de lei, în scădere cu 49 de lei față de cuantumul anterior, de 5.429de lei, care s-a acordat în anul 2020 și până la data de 11 martie 2021. Scăderea cuantumului este justificată, potrivit prevederilor legale, prin faptul că ajutorul de deces trebuie să fie cel puțin egal cu câștigul salarial mediu brut, iar din moment ce câștigul salarial mediu brut scade, la fel se întâmplă și cu ajutorul de deces. Astfel, suma de 5.380 de lei este cea acordată în cazul decesului unei persoane asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului unui pensionar, iar dacă este vorba despre decesul unui membru de familie al unei persoane asigurate sau al unui pensionar, ajutorul de deces este, începând cu 12 martie 2021, de 2.690 de lei. Și în acest ultim caz este vorba despre o scădere a cuantumului, de 25 de lei, în contextul în care până pe data de 11 martie 2021 suma acordată a fost de 2.715 de lei.
Potrivit precizărilor reprezentanților Casei Județene de Pensii Prahova, noile cuantumuri ale ajutorului de deces se aplică doar în cazul persoanelor decedate începând din data de 12 martie 2021. Anul trecut, instituția a achitat un număr de 10.610 ajutoare de deces pentru pensionari și 739 de ajutoare de deces pentru salariați.
Conform legislației în vigoare, în sistemul public de pensii se pot acorda și alte prestații în afară de pensii, printre care se numără ajutorul de deces. Iar cuantumul acestui ajutor financiar se stabilește în baza Legii asigurărilor sociale de stat, intrată în vigoare începând de ieri, 12 martie 2021. ”Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, se arată în actul normativ menționat. Prin urmare, întrucât câștigul salarial mediu brut pentru 2021 este de 5.380 de lei, atunci și ajutorul de deces va avea același cuantum.
”Începând cu data de 12 martie 2021, cuantumul ajutorului de deces, care se stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, este de 5.380 de lei. Totodată, ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie este în cuantum de 2.690 de lei, asiguratul sau pensionarul beneficiind de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Până pe 12 martie 2021, data la care a intrat în vigoare Legea bugetului asigurărilor de stat nr. 16/2021, cuantumul ajutorului de deces a fost de 5.429 de lei, iar cel cuvenit pentru un membru de familie, de 2.715 de lei”, ne-au precizat reprezentanții Casei Județene de Pensii Prahova. La decesul unui asigurat sau al unui pensionar, ajutorul poate fi cerut de o singură persoană – cea care poate dovedi că a suportat cheltuielile de înmormântare (soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau oricare altă persoană care face dovada), dovada suportării cheltuielilor putând fi făcută prin orice mijloc de probă admis de lege – chitanțe sau bonuri fiscale. Totodată, legislația prevede că ajutorul se poate cere și dacă este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, care nu figura ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților. În aceste cazuri, ajutorul este stabilit la jumătate din cuantumul acordat pentru decesul unui asigurat sau a unui pensionar. Membri de familie sunt considerați: soțul; copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate; părinții și bunicii oricăruia dintre soți. Ajutorul de deces se acordă, la cerere, din banii statului, în baza certificatului de deces. Cuantumul plătit este cel care se aplică efectiv la data decesului. De exemplu, pentru o persoană decedată pe 9 martie 2021 se aplică vechiul cuantum de 5.429 de lei. Însă, dacă decesul intervine începând cu data de 12 martie 2021, se va aplica noul cuantum, de 5.380 de lei.
Cererea poate fi transmisă inclusiv online
Actele necesare pentru acordarea ajutorului de deces sunt: cerere tip pentru plata ajutorului de deces; certificat de deces, în original și copie; actul de identitate al solicitantului, în original și copie; acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau după caz, actul care atestă calitatea de moștenitor, tutore, curator, în original și copie; acte din care să rezulte că s-au suportat cheltuieli ocazionate de deces. Cererea se poate transmite și on line, pe adresa Casei Județene de Pensii Prahova office@pensiiprahova.ro , pe lângă copiile de pe documentele menționate mai sus fiind nevoie și de un cont în care să poată fi transferați banii, dacă solicitantul nu poate să se prezite personal la sediul instituției. De menţionat că, de la începutul anului 2018, Casa Județeană de Pensii Prahova, în baza OUG nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010, plătește și ajutorul de deces în cazul salariaților. În cazul acestora, verificarea calității de asigurat se face cu o adeverință și un raport per salariat eliberată de către angajator. Anul trecut, instituția a acordat 10.610 ajutoare de deces pentru pensionari și 739 de ajutoare de deces pentru salariați, mult mai multe față de anul 2019, când au fost achitate 9.178 ajutoare de deces, dintre care 553 pentru salariați.