F. T.

Marţi, 9 martie a.c., direcţiile rutiere din cadrul tuturor inspectoratelor de poliţie judeţene din ţară au instituit filtre pe drumurile publice, pentru identificarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, „pe parcursul zilei (de marţi-n.n.), oamenii legii au aplicat 8.181 de sancțiuni contravenționale, dintre care 178 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 8.003 reprezentând alte sancțiuni potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reținute 561 de permise de conducere, dintre care 199 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
Totodată, au fost constatate 156 de infracțiuni, dintre care 69 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, iar 15 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”.
Cu titlu exemplificativ, Poliţia Română precizează faptul că „un conducător auto a fost depistat conducând un autoturism, pe Drumul Național 1, în județul Prahova, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive (cannabis). În cauză a fost întocmit dosar penal”.
Dar, acesta a fost „mic copil” , în comparaţie cu un altul, tras pe dreapta în Giurgiu, care consumase chestii mai grele – heroină şi amfetamină!
În rest, alţi şoferi drogaţi sau băuţi prinşi la volan, alte dosare penale întocmite…