În perioada 15-18 martie, naționala U18 a României se va afla în țara vecină, unde va disputa două jocuri de pregătire.
Juniorii născuți în 2003, pregătiți de Adrian Văsîi, se vor reuni în data de 13 martie, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, și va pleca în Ungaria, la Debrecen, în data de 15 martie. Tricolorii vor disputa două meciuri amicale în compația selecționatei similare a Ungariei.
• 16 martie, 16:00: Ungaria- Romania, Balmazújváros Stadium
• 18 martie, 11:00: Ungaria- Romania, Nagyerdei Stadium
În lotul lărgit convocat pentru această acțiune se află și câțiva jucători ”cunoscuți” fotbalului prahovean, anume apărătorul central al Petrolului, Adrian Nicolae, devenit deja un obișnuit al prezențelor la acțiunile reprezentativei 2003, mijlocașul de bandă de la Astra – Andrei Zaharia, nepotul lui Marian Pârșă debutând și în Liga I în acest sezon, precum și brezeanul Rareș Dogaru (fost jucător la Tricolorul Breaza și CS Blejoi), acesta fiind acum legitimat la Gaz Metan Mediaș, având, de asemenea, câteva prezențe în primul eșalon din postura de jucător ”under 21”.
Iată întreg efectivul de jucători din care se va forma lotul :
Portari: Marius Aldescu (Pandurii Lignitul), Aleksander Mitrovic (Dinamo), Robert Popa (U Craiova 1948 SA);
Fundași: Luca Ciontea (FCSB), Fabrizio Constantin (Unirea Bascov), Gabriel Dănuleasa (FC Viitorul), Botond Gergely (Csikzsereda), Bogdan Lazăr (FC Viitorul), Adrian Nicolae (FC Petrolul Ploieşti), Alexandru Pantea (FCSB), Sergiu Pîrvulescu (SCM Gloria Buzău), Robert Sălceanu (Dunărea Călărași), Dan Sârbu (FC Viitorul);
Mijlocași: Marius Ciobanu-Vanghele (Unirea Slobozia), Alex Trifan (FCSB), Ștefan Bodișteanu (FC Viitorul), Aurelian Ciuciulete (FCSB), Paul Coza (FCSB), Rareș Dogaru (Gaz Metan Mediaș), Rareș Ilie (Rapid), Roberto Mălăele (FC Viitorul), Claudiu Negoescu (AFC UTA Arad), Dan Nicula (Gaz Metan Mediaș), Romeo Niță (FCSB), Andrei Pandele (FCSB), Ionuţ Zaharia (Astra);
Atacanţi: Luca Andronache (FC Viitorul), Andreas Chirițoiu (FCSB), Demetris Cristodulo (CSM Reșița).
Ianis Stoica are meci cu Serbia
Un alt fotbalist prahovean, Ianis Stoica, jucător legitimat la divizionara secundă CSM Slatina în acest moment, participă cu Naționala Under 19 a României la un joc de pregătire în fața selecționatei similare a Serbiei.
Meciul tricolorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2002 va avea loc mâine, 10 martie, de la ora 12:00, pe stadionul Francisc von Neuman.
Partida fiind programată în afara perioadei FIFA, iar cluburile având opțiunea de a păstra jucătorii în pregătirea propriilor jocuri, selecționerul Daniel Oprescu a fost nevoit să opereze o serie de modificări în lotul lărgit și îi va avea la dispoziție pe următorii 22 de fotbaliști:
Portari: Otto Hindrich (ASU Politehnica Timișoara), Alexandru Tătaru (Fotbal Club Rapid)
Fundași: Andrei Iana (CSM Slatina), Mădălin Pascu (Sportul Chiscani), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Cornel Ardei (Aerostar Bacău), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Samuel Popa (CS Șoimii Lipova), Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui), Cosmin Gladun (Ripensia Timișoara)
Mijlocași: Ștefan Pănoiu (Fotbal Club Rapid), Gabriel Buta (Viitorul Constanța), Soma Casiadi-Bakó (AFK Csikszereda), Marian Danciu (Universitatea Craiova), Janos Botorok (AFK Csikszereda), Vlad Șerbănescu (Viitorul Pandurii), Florin Bălan (AFC Farul Constanța), Alin Văsălie (Fotbal Comuna Recea), Nicolae Sima (CSM Reșița)
Atacanţi: Ianis Stoica (CSM Slatina), Ion Vasluian (Ripensia Timișoara), Toni Suciu (AFK Csikszereda)
Naționala U19 a României urma să fie gazdă la Campionatul European al acestei categorii de vârstă, în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021, turneu la care și stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești era pe lista arenelor gazdă. În contextul pandemiei COVID-19 și al restricțiilor de călătorie de la nivel continental, UEFA a decis, însă, să anuleze competiția din acest an.