N.D.

La început de martie și primăvară, și instituțiile de cultură au ținut să celebreze universul feminin într-un mod aparte.
Astfel, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu- Quintus“ organizează, pe data de 4 martie a.c., începând cu ora 16.00, vernisajul expoziției cu titlul ”Femeia – artist”.
Potrivit organizatorilor, expoziția reunește lucrări din patrimoniul acestui muzeu, realizate într-o diversitate de tehnici, respectiv pictură, tapiserie, sculptură, grafică și ceramică, semnate de artiste cu nume sonore, pornind de la perioada interbelică – Rodica Maniu, Elena Popea, Micaela Eleutheriade – și până în contemporaneitate.
Evenimentul este marcat și de întâlnirea artiștilor membri ai Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Ploiești pentru evocarea sculptoriței Ecaterina Tudorache, fost director al Muzeului de Artă din Ploiești, în perioada 1974-1979. Întâlnirea este mediată de Alice Neculea, director adjunct al Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, și susținută de Patricia Popescu, artist plastic.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNumerele extrase la Loto
Articolul următorEvenimente