Giorgiana Radu
Dacă eram obișnuiți cu bilanțurile contabile trimestriale, sau personale, la încheierea fiecărui an, acum, bilanțul a devenit parte a rutinei cotidiene. Îl calculăm la sfârșitul fiecărei zile, săptămâni, luni.
Debutul acestei primăveri notează împlinirea unui an de când noul coronavirus a testat și rezistența românilor. A fost un an al încercării, pe toate planurile, în toate domeniile. De departe, fruntaș al acestui război în orb a fost sistemul medical. Aici s-au dus cele mai grele lupte, cu nimicul care a trebuit să țină piept unui haos purtător de nume, fără chip și destinație.
Până la dumirirea medicilor privind un tratament sau altul, cei puternici au supraviețuit. Din păcate, au fost și oameni care au murit cu zile. De ce? Din neglijență, din temere. O asistentă medicală, dintr-un spital județean, „se lăuda” că ea nu intră în saloanele în care ar exista măcar suspiciunea că un pacient ar putea avea Covid. Păi, medicația acelor oameni, supravegherea lor, nevoile generate de alte boli care-i chinuiau cum erau tratate? Ce se întâmpla cu aceste suflete neajutorate? Refuz să cred așa ceva, deși astfel de situații au fost aduse, nu o singură dată, în atenția publicului.
Acum, când primăvara își deschide ferestrele speranței și ne îmbie la dezgheț, după o iarnă care a început în urmă cu un an, cătușele pandemiei nu se dau cu totul înlăturate. Au pus poprire până și pe mărțișor. A iscat controverse. I-a trecut prin frisoanele pierderii și așa prea puținului câștig al comercianților și florăriilor, a întristat copii și dascăli deopotrivă. Pentru că, dincolo de partea materială a mărțișorului transpus într-un șnur, o figurină sau o floare, primează bucuria de a dărui și a primi. E un simbol al speranței, al renașterii.
Mărțișorul nu e un dar, ci o sărbătoare a vieții. A izbânzii, după gerul cumplit al deznădejdii. E răsăritul, după îndelungi apusuri. E startul unui alt început, indiferent de căile bolovănoase care se arată de parcurs.
Și, după un an care a luat drept tribut multe vieți, nu putem păși altcum decât cu speranță, spre primăveri neîngrădite!
