Florin Tănăsescu
Din când în când, mă pansa. Eu mă miram. Nu aveam nicio julitură, nicio rană. Ea râdea! Îmi spunea că pansamentul, vata, apa oxigenată sunt în contul viitorului.
Viitoare doctoriţă – Alina o chema – a participat şi la concursul „Sanitarii pricepuţi”. Ţinea perfuzia Alina – Algocalmina, cum îi ziceam eu.
Pe targă se afla un manechin. Mi se părea mie sau eram eu? Eram în altă lume sau în afara ei?
Am jucat şi şotron cu ea. Cu Alina – Algocalmina. Pe conturul ţării ăsteia. Ea mereu arunca piatra peste graniţă!
– De ce faci asta?
– Vei afla când sufletul îţi va sângera.
– Şi cine mi-l va pansa? Cine mi-l va alina?
– Dumnezeu, cu mila! În niciun caz eu. În niciun caz Alina!
– Odată, am sărit coarda: i-am dat cu ea în cap. Cu piatra! N-a plâns. Dimpotrivă, a râs!
– Ceva nu e în regulă cu tine!
– Multe nu vor fi în regulă în ţara asta. Piatra asta şi multe altele o vor arunca şi alţii în tine. În mulţi dintre voi.
Am fost colegi de bancă la generală. La un extemporal – tema era „Cum vedeţi voi viitorul în România?” – am încercat să copiez după ea. Nu m-a lăsat.
– Ţi-era teamă că iau notă mai mare ca tine?
– Da! Fiindcă vedeai, în viitorul apropiat, cum repetenţii clasei îţi vor da ordine. Te vor trage de urechi. Îţi vor ţine morală!
– Şi tu? Nu îmi vei alina durerea, Algocalmina?
– Tot naiv ai rămas. Eu voi pleca.
De la o vreme – şi asta tot mai des – mă pansez singur. Deşi, aparent, n-am nicio julitură. Ştiu şi cum să fac nodul: în partea opusă ranei. De la un timp, mulţi dintre noi se tratează singuri. Ne leagă pe toţi un lucru: nodul din gât.
Alina, doctoriţa, îmi trimite din când în când, pe messenger, aceeaşi melodie, acelaşi refren, uşor traductibil: „O, doctor, doctor, help me, please!”.
Răspund:
– Doar domnul doctor Dumnezeu mai poate salva o ţară. Doar Cel de Sus o mai poate alina, Alina!
– Amina!, răspunde ea.
Amin şi a! Ştiţi, doctoriţa a uitat să vorbească românește.
Româneşte simte doar durerea.
