De astăzi se vor deschide două centre de vaccinare exclusiv pentru aceștia

 

N. D.

Începând de astăzi, în Prahova vor funcționa două centre de vaccinare destinate exclusiv personalului din unitățile de învățământ și creșe. Potrivit Instituției Prefectului Prahova, acestea sunt amenajate în cabinetul medical al Universității Petrol Gaze, din Bd. București nr. 39, Corp Clădire C3, respectiv în incinta Casei Corpului Didactic, str. Democrației nr. 35, ambele din Ploiești. În primul centru, imunizarea se va face cu ser Pfizer/ BioNTech pentru persoanele de 56 de ani și peste, iar în cel de-al doilea va fi folosit vaccin AstraZeneca, pentru persoanele cu vârste între 18 și 55 de ani (inclusiv). S-a anunțat că imunizarea personalului din creșe și unități de învățământ preuniversitar și universitar, în cadrul acestei campanii, se realizează fără programare în platforma existentă la nivel național. În urma vaccinării, cadrele didactice și ceilalți angajați din domeniu vor fi înregistrați în Registrul Electronic Național de Vaccinări, ulterior urmând să le fie eliberate o adeverință de vaccinare. În vederea bunei desfășurări a acestei campanii de vaccinare, angajatorii au avut de întocmit liste nominale cu persoanele eligibile care doresc să se vaccineze, pe cele două categorii de vârstă, din mediul preuniversitar fiind înscriși aproape 320 de angajați, iar din învățământul universitar – 125. Imunizarea în cele două centre este asigurată de echipe mobile, zilnic putând fi vaccinate maximum 60 de persoane în fiecare dintre cele două centre menționate.
În ceea ce privește campania de vaccinare împotriva COVID-19, conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până ieri, în județul Prahova au ajuns 64.787 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 49.767 doze Pfizer/BioNTech, 4.220 produse de compania Moderna și 10.800 de doze AstraZeneca. Dintre acestea, până ieri la ora 13.30 au fost administrate 54.553 de doze. În total, în Prahova, de la debutul imunizării împotriva noului virus – sfârșitul lunii decembrie 2020 – au fost irosite 68 de doze. Numărul total al persoanelor din județul Prahova care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 22.146.