Factorul geopolitic – risc la adresa stabilităţii financiare

În anul 2016, principalul risc la adresa bugetului este factorul geopolitic, dat în special de tensiunile din Ucraina, Turcia, Siria, însă un risc ridicat este și cel intern, de ordin legislativ, a spus ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
La capitolul riscuri, în ordinea importanței, cel mai mare este cel geopolitic. Spre exemplu, Turcia este un mare partener al României. Dar riscurile vin și dinspre Uniunea Europeană, principalul partener comercial pentru România (75% din exporturile românești merg în UE). Riscul intern, de ordin legislativ, constă în faptul că orice nouă prevedere de suplimentare a cheltuielilor/reducere a veniturilor va afecta deficitul, majorând costul finanțării”, a mai precizat Anca Dragu.

Salariile preoților ar putea fi majorate

Statul va aloca pentru salarizarea preoților, anul viitor, 315,1 milioane de lei, față de 278,3 milioane de lei in 2015, iar pentru sprijinirea bisericilor și aşezămintelor religioase din afara graniţelor – 13 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
„Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariilor acordate personalului clerical şi neclerical. În cazul personalului clerical, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult creşte de la 278,3 milioane de lei anul acesta la peste 315,1 milioane de lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuţia statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% faţă de anul 2015, de la 188,9 milioane de lei la 292,7 milioane de lei în anul 2016”, se mai precizează în respectivul document.

Creștere a arieratelor nerecuperabile

Potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi, ANAF a înregistrat, în intervalul 2007 – 2014, o creștere cu 152% a arieratelor nerecuperabile, majoritatea acestora aparținând firmelor aflate în insolvență sau în faliment.
Din analiza categoriilor de obligații fiscale și a bugetelor afectate de neîncasarea tuturor veniturilor fiscale rezultă că 73% din totalul arieratelor sunt sume cuvenite bugetului de stat (59,938 miliarde de lei), 20% reprezintă sume cuvenite bugetului asigurărilor sociale de stat (16,079 miliarde de lei), 5% – sume cuvenite bugetului asigurărilor de sănătate (4,309 miliarde de lei) etc.