Violeta Stoica

Drumul de mare viteză Ploiești-Buzău, care ar trebui să fie construit la rang de autostradă, un alt proiect major de infrastructură mult-așteptat de către participanții la traficul rutier, poate fi parcurs, deocamdată, doar în… realitatea virtuală.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că firma Consitrans S.R.L, care realizează documentația pentru autostrada Ploiești – Buzău, a finalizat o “modelare interactivă 3D” pentru acest sector de drum de mare viteză. CNAIR spune că această prezentare în 3D are ca scop prezentarea și vizualizarea soluțiilor proiectate, precum și asigurarea unui nivel ridicat al preciziei privind suprafața de teren necesară a fi expropriată, lucrările de artă proiectate, precum și soluțiile de consolidare necesare.
În unele cazuri, potrivit CNAIR, modelarea 3D poate conduce la clarificarea constructibilității soluțiilor propuse, iar aceasta va fi utilizată în cadrul etapei de avizare a documentației aferente Studiului de Fezabilitate pentru autostrada Ploiești – Buzău.
Șoferii care vor să meargă pe acest drum de mare viteză au deocamdată doar varianta oferită, în prezent, tridimensional, de către reprezentanții CNAIR (https://www.facebook.com/cnadnr/videos/245662193825679). Din reacțiile stârnite de mesajul postat pe pagina de facebook a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere reiese că românii au devenit imuni la proiectele anunțate de autoritățile responsabile cu infrastructura rutieră. “Măcar așa să ne imaginăm cum ar fi… În realitate, știm că șansele sunt ZERO să circulăm pe această autostradă în următorii 10 ani!”, “Gata, domnule, circulăm pe asta 3D, peste câțiva ani vom primi ochelari 3D de la dezvoltator ca să fie totul frumos. Fiecare vine cu joystick-ul de acasă” sau “Așa ceva este absolut incredibil. Nici nu ai cuvinte. În maxim 1 an ne plimbăm 3D pe autostrăzi oriunde. Suntem campioni la hârtii, studii de fezabilitate și acum randări 3D. Nu vă este rușine? Să nu dai ordin de începere pentru nimic și să faci 3D autostrăzi? Nu puteți să cumpărați și imprimantă 3D?” sunt doar câteva dintre comentariile românilor la anunțul făcut de CNAIR.
Traseul autostrăzii Ploiești – Buzău străbate, conform documentației întocmite, teritoriul administrativ al județelor Prahova și Buzău, respectiv al comunelor prahovene Dumbrava, Râfov, Albești-Paleologu, Drăgănești, Tomșani, Colceag, Baba Ana și al localităților buzoiene Buzău, Stâlpu, Ulmeni, Pietroasele, Săhăteni.
Lungimea totală a traseului este de circa 63,25 km și se împarte în trei tronsoane: Tronsonul 1: de la Dumbrava (nod cu autostrada București – Ploiești) la Mizil (DJ 100C); Tronsonul 2: de la Mizil (DJ 100C) la Stâlpu (km 49+350); Tronsonul 3: din zona localității Stâlpu (km 49+350) la municipiul Buzău (DN 2B).
Traseul autostrăzii Ploiești – Buzău se desprinde din autostrada A3 (km 53+000), în dreptul localității Dumbrava, prin intermediul unui nod rutier de tip „trompetă”, care asigură o viteză de circulație de 80 km/h.
După desprinderea din nodul rutier, traseul traversează calea ferată Ploiești – Urziceni și DJ 101F ce face legătura între localitățile Dumbrava (ocolită pe la sud) și Ciupelnița (ocolită pe la nord), iar localitatea Trestienii de Jos este ocolită pe la nord și urmează, mai apoi, direcția NE, traversând o serie de canale de irigații existente, râul Cricovul Sărat și mai departe DN 1D (unde se propune realizarea unui nod rutier de tip treflă completă), geometria bretelelor nodului rutier asigurând o viteză de 60 km/h, iar circulația pe acestea se va desfășura unidirecțional. Traseul urmează apoi drumul spre Mizil și spre județul Buzău.