N.D.
La nivelul județului Prahova continuă constucția de locuințe realizate prin intermediul ANL pentru anumite categorii de populație, inclusiv pentru specialiști din domenii cheie ale statului.
Astfel, recent, potrivit Agenției Naționale pentru Locuințe, 15 apartamente pentru tineri, destinate închirierii, și alte 12 apartamente dedicate specialiștilor din sănătate se află în execuție în Vălenii de Munte, pe Bd. Nicolae Iorga nr. 158-160. Conform instituției menționate, la nivelul acestui oraș, ANL a finalizat, până în prezent, 88 de locuințe destinate tinerilor. Proiectele sunt derulate de ANL – instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – prin intermediul Programului de construcții locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, ce se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu își permit să închirieze o locuință de pe piața liberă. În cadrul acestui program se evidențiază două categorii de specialiști pentru care se pot realiza, distinct, investiții, respectiv pentru cei din domeniul Sănătății, aflați acum în linia linia I în lupta cu tratarea bolnavilor de COVID-19, și din învățământ, asigurându-se o stabilitate pentru aceștia la nivel local. Blocurile sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia ANL de către autorităţile locale, cu drept de folosinţă gratuită pe întreaga perioadă de realizare a investiţiilor. Totodată, administrația locală asigură atât utilităţile, cât și dotările tehnico-edilitare necesare, după finalizarea lucrărilor locuințele fiind predate primăriilor în vederea administrării și repartizării către tinerii care îndeplinesc criteriile de acces. Sumele necesare finanțării construirii locuințelor ANL se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.