Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în cursul anului trecut, angajaţii inspectoratelor judeţe din subordine au efectuat 43.902 controale în fondul forestier național şi în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos.
În acest context, se mai precizează şi faptul că au fost verificate 11.000 de obiective, respectiv ocoale silvice, exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare.
„În urma acţiunilor derulate, au fost întocmite 8.302 dosare penale în domeniul silvic şi aplicate 391 de sancţiuni
contravenţionale (…), în valoare de 622.170 de lei.
Acţiunile au avut ca rezultat ridicarea, în vederea confiscării sau a stabilirii provenienței, a peste 80.500 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 23.830.450 de lei. De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 285 de ferăstraie mecanice, 103 topoare și securi, şapte tractoare și 30 de autovehicule” (comunicat Poliţia Română).