Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează astăzi, începând cu ora 15.00, la Winmarkt Center Ploieşti, spectacolul „Ghetuţa cu cadouri”. Manifestarea a devenit o tradiție, având loc în fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă. Cei prezenţi se vor bucura de reprezentaţiile artistice oferite de către elevii cercurilor de dans modern, dans sportiv, teatru şi muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi ale Casei de Cultură „I.L.Caragiale”, precum şi de către membrii ansamblului de dans folcloric „Prahova Junior”.

Consiliul Naţional de Etică a fost revocat

Consiliul Naţional de Etică, ce analizează tezele de doctorat ale demnitarilor şi care funcţionează în subordinea Ministerului Educaţiei, a fost revocat joi, a anunţat ministrul Educaţiei Adrian Curaj – la finalul şedinţei Executivului. „Am decis să revoc Consiliul Naţional de Etică, azi (joi – n.n.) voi semna ordinul în acest sens. Am în vedere crearea, în cel mai scurt timp, a unui cadru normativ clar, coerent, privind doctoratul în România. Mă voi întâlni, la sfârşitul acestei săptămâni cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi, în cel mai scurt timp, cu prezidiul Academiei Române şi ulterior voi reveni cu detalii”, a spus joi, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, la finalul şedinţei Executivului. El a afirmat că în România nu există două categorii de doctorat, una pentru demnitari şi alta pentru restul doctoranzilor, şi de aceea nu trebuie o comisie specială care să se ocupe doar de tezele de doctorat ale celor care ocupă funcţii în stat. Adrian Curaj a menţionat că teza de doctorat a ministrului Internelor Petre Tobă nu va mai fi analizată de CNE deoarece consiliul îşi va înceta activitatea, dar lucrarea va fi expertizată de mecanismul care va fi creat în urma unui cadru funcţional care va trata unitar tezele de doctorat.

Dansul românesc „Feciorescul de Ticuş”, în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO

Un dans românesc specific localităţii Ticuşul Nou – Feciorescul de Ticuş – a fost inclus în lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), alături de alte 19 tradiţii şi obiceiuri din întreaga lume. Alături de dansul „Feciorescul de Ticuş”, România este prezentă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO cu ritualul Căluşului, inclus în noiembrie 2005, cu Doina, inclusă în octombrie 2009, cu ceramica de Horezu (decembrie 2012) şi cu obiceiul colindatului de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova (2013). Denumit de UNESCO „Lad’s dance” („Jocul flăcăului”, n.r.), dansul „Feciorescul de Ticuş”, specific comunităţii din Ticuşul Nou – o localitate situată la 70 de kilometri de Braşov, parte din comuna Comana, din Ţara Făgăraşului – este practicat de bărbaţi cu vârste cuprinse între 5 şi 70 de ani, cu diverse ocazii. Unul dintre conducătorii dansului antrenează grupul, în timp ce un al doilea dictează ritmul, potrivit site-ului unesco.org. Între participanţi se află dansatori români, dar şi maghiari şi romi, obiceiul contribuind la dialogul social şi intercultural. Dansul ajută bărbaţii tineri să îşi consolideze statutul în comunitate, mai ales în rândul fetelor şi al familiilor acestora, în vederea căsătoriei.