Amintiri cu… Radu Alexiu

Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

Una dintre marile „figuri” din lumea fotbalului prahovean a fost Radu Alexiu. Poveştile sale despre „viaţă şi fotbal” păreau de multe ori ireale! De câte ori ne întâlneam îmi spunea câte o păţanie, o întâmplare, ceva comic care stârnea râsul şi întreţinea bine atmosfera. Mă avertiza de fiecare dată şi îmi spunea, „pe asta ţi-o spun, dar să n-o scrii” – să rămână la „nepovestite”.
Radu Alexiu (născut la 18 martie 1945) şi-a început activitatea fotbalistică la o vârstă destul de fragedă, la Mizil, sub conducerea cunoscutului statistician şi gazetar sportiv, regretatul Raul Alexandrescu. La 17 ani era deja căpitanul echipei Rapid Mizil, având antrenor pe cunoscutul Victor Panovschi. Povestea Alexiu că acesta îl invita foarte des „la cârciuma” din oraş. Aici, după primul pahar de tărie consumat, pe cunoscutul fotbalist din perioada interbelică, având o vârstă înaintată, îl lua somnul „pe scaun”. Dormea în picioare la cârciumă. Când se scula, tresărea şi îl întreba, unde am rămas? Rămâneam fără cuvinte după asemenea scene. S-a întâmplat de mai multe ori…
După o evoluţie la echipa „fanion” a judeţului, Petrolul Ploieşti, unde sub conducerea celebrului antrenor Ilie Oană a evoluat în teren alături de „legendarii” Mircea Dridea, Mihai Ionescu etc, disputând 31 de meciuri pe scena primului eşalon divizionar al ţării sub culorile „galben-albastru”, în anul 1970 s-a transferat la Metalul Plopeni. Aici, din postura de căpitan al echipei a participat la barajul pentru promovare în divizia B, iar în ultimul meci a înscris din penalty golul calificării.
Dacă Ion Radu şi „Puiu” Dridea erau chemaţi la prima oră a dimineţii la directorul general -„Împăratul” Gheorghe Şilaev -pentru discuţii, povestea Alexiu că „pe vremea” edilului Ion Pană, era adus la primărie împreună cu antrenorul Marian Alexandru şi discuţiile şi chefurile „bahice” se ţineau şi până spre dimineaţă în incinta edificiului public. Se analiza evoluţia echipei în divizia B, se făceau planuri, chiar şi formaţia ce urma să joace etapa următoare în teren. Exista şi o „a treia tabără”. Cunoscutul jucător Mihai (Chegu) Dragomir, jucător foarte talentat şi cu multe calităţi, a acceptat să revină la Metalul punând condiţia ca „soţia lui să fie secretara directorului general Gheorghe Şilaev”. Cerere care a fost acceptată. Cei de la uzină au spart peretele biroului şi o bună perioadă directorul general a avut… „două secretare”. Se povesteşte că de câte ori câştiga Metalul un joc şi evolua bine Mihai Dragomir, Gheorghe Şilaev intra vesel în biroul său pe la soţia acestuia și îi săruta respectuos mâna, în rest nu. S-au scos și câteva bancuri cu acest subiect.
Tot legat de Mihai (Chegu) Dragomir se leagă înfrângerea echipei naționale A a României de către Metalul Plopeni la 13 mai 1971, cu 1-0, golul victoriei fiind marcat chiar de Mihai Dragomir (min. 69). Se spune că atunci ”Împăratul” Gheorghe Șilaev și Angelo Niculescu (antrenorul selecționatei A) au făcut un pariu înainte de începerea meciului, miza ar fi fost 10 mii de lei. A doua zi de dimineață, la prima oră ,Gheorghe Șilaev și-a așteptat foarte bucuros a doua secretară cu un buchet mare de flori, un imens tort de ciocolată și o săptămână ”a înmânat cafeaua” de dimineață secretarei. Ce timpuri…
În vara anului 1981, campioană a seriei de pe Valea Slănicului a fost echipa Tricolorul Coţofeneşti. Aceasta a susţinut mai multe jocuri de baraj care s-au disputat pe stadionul Petrolul, la Ploieşti, întâlnind echipele Luceafărul Drajna (2-1), AS Armata Ploieşti (1-1) – fiind învinsă în finala competiţiei de OJT Bucegi Sinaia, cu 2-1. La aceste jocuri de baraj a participat şi Radu Alexiu, care a jucat „pe fals” pentru Tricolorul – după cum mărturisea acesta. La una dintre deplasările care se efectua cu trenul pe ruta Slănic- Ploieşti Sud, suporterii au mers împreună cu echipa în trenul de persoane. Unul dintre suporteri, care era puţin băut, scotea capul pe geam în fiecare staţie a trenului şi striga cât îl ţineau plămânii:
– Hai Coţo! Hai Coţo! Hai Coţo!
Două doamne care se aflau pe canapelele alăturate din interiorul vagonului, iritate de comportamentul omului, au răbufnit:
– Cine e domne Coţo ăsta că ne-aţi înnebunit cu el, e căpitanul echipei, îl strigaţi în fiecare staţie, nu ştiţi de unde se urcă, ce e cu el?!
O altă „glumă” povestită de Alexiu a fost cu… internetul.
A fost publicat un material despre el în ziar şi pe internet şi la scurt timp a sunat fiul său:
– Măi tată, eşti pe net!
– Nu sunt, mă, sunt acasă cu mă-ta, suntem la bucătărie, pregătim de mâncare.
– Nu mă tată, eşti pe net!
– Nu sunt, mă, tu nu înţelegi?
– Ba da, eşti pe internet. A scris unul despre tine.
– Dacă a scris de bine, e băiat bun.
Una „bună” – povestită de nea Radu a fost cu… „cireşele”.
A ieşit de la muncă împreună cu doi colegi şi s-au oprit la vestitele tarabe aflate în „piaţa oraşului” din Plopeni pentru a consuma o sticlă şi a mai povesti despre alte întâmplări. Toţi fiind suporteri împătimiţi ai sportului rege, fiind şi foşti jucători de fotbal.
Fiind în luna mai, cireşele fiind la modă, au cumpărat şi un kilogram de cireşe.
– Bune, mă?
– Bune, bune, răspundeau cei doi colegi de pahar, înfulecând în continuare din cireşele din pungă.
După un timp, Alexiu s-a dus şi a mai cumpărat două kilograme, punându-le la dispoziţia celor doi să mănânce din gustoasele fructe.
După care, Radu Alexiu a avut o replică de i-a încremenit pe cei doi, le-a luat toată pofta de a mai mânca cireșe:
– Am luat şi ieri două kilograme, bune, gustoase, le-am mâncat cu poftă, dar de dimineaţă când m-am sculat… „îmi mergeau doi viermi pe nas”.
Au rămas „blocaţi” cei doi colegi, punând încet cireşele din mână înapoi în pungă. Nu s-au mai atins de cireşe…
Radu Alexiu, un jucător de fotbal pus mereu pe „şotii” în afara terenului, dar şi capabil, pe teren, să facă fel şi fel de „figuri” adversarului pentru a-l scoate din joc! S-a retras din activitatea competiţională în anul 1984, dar a evoluat în continuare o bună perioadă la echipa de ,,old- boys”, Metalul Plopeni. S-a stins din viaţă la vârsta de 75 de ani, la 1 Mai 2020.