La Buzău, săptămâna trecută, a avut loc turul seriei preliminare B din Campionatul Naţional de Handbal pentru junioare II, din care fac parte patru echipe prahovene: CSM Ploieşti, CSŞ Ploieşti, HC Activ CSO Plopeni şi ACS Olimpic Mizil. Alături de acestea, în serie au mai fost repartizate LPS Buzău şi CSM Râmnicu Sărat.
Echipa CSM Ploieşti, pregătită de antrenorul Robert Comendant, a încheiat cu bilanţ perfect, cinci victorii din cinci meciuri, fiind urmată de Activ CSO Plopeni, formaţie antrenată de Adina Panaite, care a pierdut doar cu gruparea ploieşteană, la limită.
De menţionat că forul naţional a implementat un nou sistem de punctaj la această categorie de vârstă: victoria în meci este recompensată cu două puncte şi fiecare repriză pune la bătaie câte un punct. Pentru remiză la final se acordă câte un punct, iar pentru egalitate într-o repriză fiecare echipă primeşte câte 0,5 puncte.

Loturile celor patru echipe prahovene au fost următoarele:
CSM Ploiești: Bianca Voicilă, Floroiu – Manole, Grădișteanu, Toma, Gavrilă, Burtea, Manolache, Rădulescu, Briana Voicilă, Iordache. Antrenor: Robert Comendant.
Activ CSO Plopeni: Berteanu, Drăghici – Vasile, Tănase, Popescu, Geancu, Ianculescu, Moga, Subea, Grigore, Dițu, Roșca, Nicolae, Neacșu, Șelaru. Antrenor: Adina Panaite.
CSȘ Ploiești: A. Cazan – D. Cazan, Profirescu, Radu, Mavrodin, Lupișcă, Podărescu, Precupețu, Niță. Antrenor: Corneliu Misăilă.
Olimpic Mizil: Coman, Cătălin – Pandelea, Pavel, Militaru, Comănescu, Bucur, Iancu. Antrenor: Andreea Sandu.
Rezultate:
Etapa 1: CSŞ Ploieşti – Activ CSO Plopeni 26-28 (13-18, 13-10),
CSM Ploieşti – CSM Rm. Sărat 38-17 (22-8, 16-9),
Olimpic Mizil – LPS Buzău 20-33 (11-13, 9-20).
Etapa 2: CSM Rm. Sărat – CSŞ Ploieşti 18-31 (8-15, 10-16),
LPS Buzău – Activ CSO Plopeni 23-24 (10-12, 13-12),
Olimpic Mizil – CSM Ploieşti 7-31 (3-17, 4-14).
Etapa 3: CSM Ploieşti – LPS Buzău 36-30 (17-14, 19-16),
Activ CSO Plopeni – CSM Rm. Sărat 44-19 (17-10, 27-9),
CSŞ Ploieşti – Olimpic Mizil 24-19 (11-8, 13-11).
Etapa 4: Olimpic Mizil – Activ CSO Plopeni 17-30 (9-16, 8-14),
LPS Buzău – CSM Rm. Sărat 29-16 (14-8, 15-8),
CSM Ploieşti – CSŞ Ploieşti 37-31 (19-13, 18-18).
Etapa 5: CSŞ Ploieşti – LPS Buzău 28-39 (11-19, 17-20),
CSM Rm. Sărat – Olimpic Mizil 20-33 (7-19, 13-14),
Activ CSO Plopeni – CSM Ploieşti 24-25 (15-15, 9-10).
Clasament:
1. CSM Ploieşti 19p, 2. Activ CSO Plopeni 14,5p, 3. LPS Buzău 13p, 4. CSŞ Ploieşti 9,5p, 5. Olimpic Mizil 4p, 6. CSM Rm. Sărat 0p.
Al doilea turneu al sezonului – practic, returul – va avea loc în perioada 10-14 martie 2021. Primele trei clasate la finalul fazei preliminare vor obţine calificarea în faza Grupelor principale.