F.T.
La nivelul județului Prahova, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova continuă, şi în acest an, acțiunile de informare și educație preventivă în cadrul campaniilor R.I.S.C.- “Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!”, lansată în luna noiembrie 2012, R.I.S.C. – “Siguranţa NU e un joc de noroc!”, lansată în luna decembrie 2013 și “Mai bine previi, decât să nu fii”, lansată în luna septembrie 2016, derulate la nivel național, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și E.ON România în cadrul parteneriatului “Împreună pentru siguranță”.
Reamintim acest lucru în contextul în care, în cursul anului trecut, în Prahova, zece persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 29 au suferit arsuri mai mult sau mai puţin grave, în urma celor 559 de incendii care le-au cuprins locuinţele! Context în care, reprezentanţii pompierilor prahoveni reamintesc că scopul campaniilor menţionate „vizează reducerea numărului de victime și a pagubelor materiale prin conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile majore la care se expun atunci când exploatează coşuri de fum neprotejate faţă de elementele combustibile, neetanşate sau necurăţate, aparate electrice defecte sau improvizate, în cazul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire care funcţionează pe bază de gaz sau alte tipuri de combustibil, precum și în cazul neutilizării detectoarelor de fum și de incendiu”.