Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, spune că, din perspectiva României, aderarea Muntenegrului la Alianţa Nord-Atlantică ”va aduce o valoare adăugată” atât pentru securitatea euro-atlantică, cât şi pentru stabilizarea regiunii Balcanilor de Vest.
Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) spune că în reuniunea specială care a avut loc ieri la Bruxelles şi în care miniştrii de Externe din statele membre NATO au adoptat declaraţia privind politica „uşilor deschise”, adresând Muntenegrului invitaţia de aderare la Alianţă, s-a luat notă şi de progresele înregistrate de celelalte trei state – Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Macedonia – în procesul de pregătire pentru aderare, acestea fiind încurajate să continue eforturile în această direcţie. ”Declaraţia precizează că o nouă evaluare a evoluţiilor înregistrate de cele trei ţări va fi realizată înainte de summitul NATO de la Varşovia”, menţionează MAE. Ulterior, la Bruxelles a avut loc şi o reuniune distinctă NATO-Muntenegru. ”Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Externe Lazăr Comănescu l-a felicitat pe omologul muntenegrean, Igor Lukšić şi pe ministrul Apărării, Milica Pejanović Đurišić, pentru succesul înregistrat şi a evocat sprijinul constant oferit de România pentru aderarea la NATO. Ministrul român a afirmat că obţinerea invitaţiei de aderare reprezintă o recunoaştere a progreselor realizate în adoptarea şi implementarea agendei de reforme interne. Şeful diplomaţiei române a subliniat că, din perspectiva României, aderarea Muntenegrului la Alianţa Nord-Atlantică va aduce o valoare adăugată atât pentru securitatea euro-atlantică, cât şi pentru stabilizarea regiunii Balcanilor de Vest”, mai arată sursa citată.














