V.S.
De circa două luni, atât la nivel national, cât și în Prahova, numărul persoanelor diagnosticate cu SARS Cov-2 fluctuează constant, în special din cauza modului de testare. În weekend, de exemplu, au fost raportați în total, sâmbătă și duminică, 123 de prahoveni confirmați ca fiind infectați cu coronavirus.
Sâmbătă, 55 de persoane au intrat în statisticile oficiale, dintre acestea cinci fiind minori, iar duminică, numărul acestora a crescut puțin, la 68 de prahoveni , cele mai multe cazuri raportate înregistrându-se la persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 60 de ani.
Din păcate, sunt din nou ocupate toate locurile de la Terapie Intensivă, iar din numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova (428), erau ocupate duminică 220 de paturi.
Conform datelor oficiale, numărul de teste realizate în județ, de la începutul epidemiei și până duminică a fost de 51.567, fără cele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice, iar incidența cumulată a cazurilor active, din ultimele 14 zile, era de 1,34 la mia de locuitori.