F.T.

Patru percheziții domiciliare au efectuat oamenii legii în județele Buzău și Prahova, la imobile utilizate de un bărbat pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.
Descinderile – care au avut loc miercuri, 13 ianuarie a.c. – au fost coordonate de către un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, la acestea participând atât poliţişti prahoveni, cât şi buzoieni.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, „din cercetări au rezultat indicii că, în perioada mai 2020 – ianuarie 2021, bărbatul (un buzoian în vârstă de 32 de ani -n.n.) ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere, în vârstă de 25 şi, respectiv 29 de ani, în imobile din Craiova, Ploiești, Cluj și Timișoara, obținând diferite sume de bani și alte foloase necuvenite.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat bani, mai multe medii de stocare și resturi de materie vegetală de culoare verde, uscată, o sabie, precum și mai multe dispozitive confecționate artizanal. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux”.
În urma descinderilor, 12 persoane au fost conduse, cu mandat, la sediul IPJ Buzău, pentru audieri, iar bărbatul bănuit de comiterea infracţiunii de proxenetism a fost reţinut pentru 24 de ore.