Ieri, pe 11 ianuarie 2021, s-a împlinit un an de la declararea primului deces provocat de noul coronavirus în China, potrivit unei cronologii realizate de Agerpres.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la 11 ianuarie 2020 a fost raportat primul deces, la acea dată fiind 41 de cazuri confirmate în această ţară. Agenţia naţională de presă din China, Xinhua, a citat comisia de sănătate din metropola centrală Wuhan, unde a apărut pentru prima dată boala, în relatarea privind decesul unui pacient de 61 de ani, survenit la 9 ianuarie 2020 şi raportat la 11 ianuarie. La acea dată, comisia afirma că nu există nicio dovadă că virusul se poate răspândi de la om la om, potrivit site-ului www.nytimes.com.
Data de 11 ianuarie a devenit şi data de referinţă în graficele publicate de OMS.
Anterior, la 31 decembrie 2019, China alertase OMS cu privire la existenţa unui focar de pneumonie în Wuhan, provincia Hubei, potrivit datelor prezentate de organizaţie, pe site-ul său oficial, www.who.int. La 1 ianuarie 2020, OMS a instituit o Echipă de susţinere a managementului de incidente (Incident Management Support Team) pe cele trei niveluri ale organizaţiei: sediul central, sedii regionale şi nivel naţional, plasând organizaţia într-o poziţie de urgenţă pentru a putea face faţă unei epidemii.
La 4 ianuarie 2020, OMS a raportat pe social media existenţa unui focar de pneumonie, fără decese, în Wuhan, iar în ziua următoare, respectiv la 5 ianuarie, a publicat primele înştiinţări despre epidemia declanşată de noua boală.
La 12 ianuarie, China a publicat secvenţierea genetică a COVID-19 (Corona-Virus-Disease-19) – boala infecţioasă provocată de coronavirusul cel mai recent descoperit – SARS-CoV-2. Acest nou virus şi această boală nu au fost cunoscute înainte de apariţia focarului în Wuhan. Publicarea datelor privind secvenţierea genetică reprezenta un pas important pentru dezvoltarea specifică a testelor de diagnosticare în alte ţări.
La 13 ianuarie, s-a confirmat primul caz de COVID-19 în afara Chinei, în Thailanda, iar în ziua următoare, respectiv la 14 ianuarie, epidemiologul american dr. Maria Van Kerkhove a evidenţiat că ar putea exista o transmitere limitată de la om la om a coronavirusului, în principal între membrii familiei, şi că există riscul unei epidemii la scară largă. La 22 ianuarie, misiunea OMS în China a publicat o declaraţie care evidenţia dovezi de transmitere de la om la om în Wuhan.
Cu două zile mai devreme, respectiv la 20 ianuarie, Coreea de Sud confirmase un prim caz de virus misterios din aceeaşi familie ca SARS (Sindrom respirator acut sever), la o femeie din China, în vârstă de 35 de ani, care a sosit cu avionul din oraşul Wuhan, iar la 21 ianuarie, Centrele de control şi prevenţie a maladiilor (CDC) din SUA au anunţat că un bărbat de 30 de ani a fost spitalizat la Everett, în apropiere de Seattle, fiind diagnosticat cu noul coronavirus chinezesc, confirmându-se astfel primul caz înregistrat în SUA, după ce virusul atinsese deja China, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda şi Taiwan, potrivit AFP.
La 24 ianuarie, au fost raportate primele trei cazuri din Europa, detectate în Franţa, conform datelor publicate de pe site-ul www.eurosurveillance.org/, iar la 15 februarie, a fost raportat primul deces din Europa, tot în Franţa, fiind vorba de un turist chinez în vârstă de 80 de ani din provincia chineză Hubei, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul francez al Sănătăţii.
La 30 ianuarie, OMS a declarat urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional (Public Health Emergency of International Concern – PHEIC), fiind a şasea oară când a luat această decizie de la intrarea în vigoare a Reglementărilor Internaţionale de Sănătate, în 2005.