Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare Cod galben de ninsori abundente, valabilă până astăzi după-amiază, în 20 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, anunță Agerpres. Potrivit sursei citate, vor predomina ninsorile, moderate şi însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăşi local 10 – 20 cm şi, izolat, 30 – 40 cm. Astfel, în cursul nopţii de duminică spre luni (10/11 ianuarie), în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în Munţii Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, iar în prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) mai ales în Muntenia şi zona Carpaţilor de Curbură va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h în regiunile sudice şi de 60 – 70 km/h în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar viscolind ninsoarea. Avertizarea Cod galben este valabilă în mai multe județe, printre care se regăsește și Prahova. Totodată, până pe 13 ianuarie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, şi polei, ce vizează cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de sud se vor acumula cantităţi, local de peste 15 – 30 l/mp. ANM precizează că, în a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Local şi temporar va mai ninge.