• Congresul a ratificat victoria preşedintelui ales Joe Biden • Morţi şi zeci de arestări
• A fost instituită stare de urgenţă • Donald Trump promite o tranziţie „ordonată” a puterii pe 20 ianuarie

 

Congresul SUA s-a întrunit miercuri pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden, transmite EFE, preluată de Agerpres.
Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu, unde manifestanţi pro-Trump au reuşit să intre în clădirea care găzduieşte Congresul Statelor Unite, a anunţat şeful poliţiei din Washington DC, Robert Contee, transmite Reuters şi dpa. Fostul preşedinte american Bill Clinton (1993-2001) a denunţat într-un comunicat un „asalt fără precedent” împotriva instituţiilor americane, după pătrunderea în forţă, miercuri, a partizanilor lui Donald Trump la Capitoliu, potrivit CNN. Congresul Statelor Unite şi-a reluat miercuri seară, în jurul orelor 20.00 (joi, 01.00 GMT) sesiunea consacrată certificării victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale, suspendată mai devreme în cursul zilei de pătrunderea în forţă a unor manifestanţi pro-Trump la Capitoliu, scriu agenţiile internaţionale de presă.
Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, i-a numit pe protestatari „mari patrioţi” şi a repetat falsele afirmaţii că a câştigat alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, notează dpa. Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a solicitat manifestanţilor să se retragă şi să lase democraţia să lucreze. Mai mult, Biden i-a cerut lui Donald Trump să apere Constituţia, care în acest moment este sub asediu subliniind că tot ce are mai sfânt acum America trebuie protejat.
Senatul SUA a respins ieri dimineaţă cu un vot covârşitor obiecţia formulată de aliaţii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump faţă de certificarea rezultatelor din statul Pennsylvania ale alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, transmite Reuters.
Măsura a fost respinsă cu 92 de voturi pentru şi 7 voturi împotrivă.
Starea de urgenţă a fost prelungită cu 15 zile în Washington, până după ziua instalării lui Joe Biden la Casa Albă, conform deciziei primarului, relatează BBC, potrivit news.ro. ”Numeroase persoane au venit în Districtul Columbia înarmate şi cu scopul de a se implica în violenţe şi în acte de distrugere şi s-au şi implicat în astfel de acţiuni. Au folosit substabţe chimice iritante, cărămizi, sticle şi arme”, a declarat primarul Muriel Bowser.
În baza stării de urgenţă, vor putea fi utilizate resurse suplimentare pentru a-i proteja pe locuitori, inclusiv pentru instituirea stării de asediu şi extinderea serviciilor de urgenţă.
Ordinul este valabil până în 21 ianuarie, la ora 15:00, la o zi după instalarea în funcţie a lui Biden.
Washingtonul se află deja sub stare de asediu de miercuri de la ora 18:00 până la 6:00 dimineaţa, iar zeci de oameni au fost arestaţi pentru încălcarea restricţiilor. Joe Biden a ieşit public şi s-a adresat poporului la televiziunea naţională. El a cerut şi preşedintelui încă în funcţie Donald Trump să facă la fel, să iasă la televiziunea natională şi să oprească violenţele care se comit în numele său.
„Vreau să fie foarte clar. Scenele de haos de la Capitoliu nu reflectă adevărata America. Nu reprezintă ceea ce suntem noi. Sunt un număr mic de extremişti care fac acest lucru, nu este un protest este dezordine, este haoes, este nesupunere şi trebuie să înceteze acum.Cer acestei mulţimi să se retragă şi să lase democraţia să lucreze”, a mai spus preşedintele ales al SUA, Joe Biden.
Ulterior, preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a recunoscut încheierea mandatului său şi a promis o tranziţie ”ordonată” a puterii pe 20 ianuarie după ce Congresul Statelor Unite a ratificat ieri victoria preşedintelui ales, democratul Joe Biden, în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, au transmis agenţiile de presă internaţionale preluate de Agerpres.
Aceasta a fost ultima etapă înaintea învestirii lui Joe Biden, într-o ceremonie prevăzută pentru 20 ianuarie.