Prof. dr. Al. I. Bădulescu

Astăzi, se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea Muzeului Memorial “Nicolae Iorga” din orașul Vălenii de Munte. Importantul eveniment coincide cu comemorarea a 75 de ani de la groaznica asasinare, în noaptea de 27/28 noiembrie 1940, a savantului de renume mondial, Nicolae Iorga.
În acea tragică noapte, marele istoric și cărturar român a suferit și îndurat cele mai cumplite chinuri din viață, care s-au încheiat cu uciderea sa în mod barbar, corpul neînsuflețit fiind aruncat pe câmp, la marginea comunei prahovene Strejnic, din județul Prahova.
Trecerea prematură și fulgerătoare în lumea cea veșnică a acestui istoric de geniu – aflat în plină putere, capacitate de muncă și de creație istorică și artistică a cutremurat și îndoliat, pentru multă vreme, întreaga viață științifică și culturală a țării, dar şi opinia publică românească și din străinătate.
În perioada ce a urmat, soarta așezămintelor culturale înființate de marele savant în orașul Vălenii de Munte a devenit treptat tragică: clădirea Universității Populare a devenit sediul cinematografului din localitate – până în 1990; Tipografia Datina Românească a fost desființată, iar utilajele aruncate în apa Teleajenului; imobilul Școlii de Misionare a fost preluat de cooperația de consum, de unde abia în 1970 a fost recuperat de Comitetul Regional de Cultură și Artă, în urma intervențiilor subsemnatului la conducerea Centrocoop. Aici, prin eforturile susținute ale Comitetului Județean de Cultură și Artă și ale profesorului emerit Nicolae Simache – directorul Muzeului Județean de Istorie – s-a realizat redeschiderea muzeului de artă feudală (religioasă), inaugurat la mijlocul lunii iunie 1971, în prezența familiei savantului și a unei numeroase delegații de la Academia Română, cu prilejul sărbătoririi Centenarului nașterii savantului.
Dintre așezămintele înființate de Nicolae Iorga în această localitate, numai casa în care a trăit și creat savantul, în perioada 1908-1940, a rămas în proprietatea familiei, care a reușit să o repare, în linii generale, după cumplitul seism din noiembrie 1940.
Pe parcurs, însă, imobilul respectiv a început să se degradeze vizibil, mai ales după anii 1950.
Întrucât familia nu dispunea de suficiente surse financiare pentru întreținerea, consolidarea și restaurarea acesteia, moștenitorii au propus să fie preluată de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular Ploiești, pentru a deveni oficial Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”.
În vara anului 1964, după câteva runde de discuții cu membrii familiei – reprezentată oficial de cel mai mare dintre fiii savantului, prof. univ. dr. ing. Mircea Iorga – atât profesorul Nicolae Simache cât și conducerea Comitetului Regional de Cultură și Artă au fost de acord cu preluarea casei savantului. Propunerea a fost însușită și de către factorii de decizie de la nivelul regiunii.
În acest sens, s-a întocmit documentația necesară – care inițial a fost respinsă de conducerea Ministerului Culturii, dar după sărbătorirea Centenarului Universității București (14 octombrie 1964), când, în Mesajul oficial al conducerii statului și al guvernului se menționa: “contribuția savantului de renume mondial Nicolae Iorga la crearea Școlii de Istorie Națională”, conducerea Ministerului Culturii a revenit și a aprobat urgent documentația amintită, fără de care nu se putea perfecta actul de donație al familiei.
După această dată, prin eforturi deosebite, beneficiind de surse financiare găsite pe plan regional, s-a reușit ca, în ziua de 28 noiembrie 1965, cu ocazia comemorării unui sfert de veac de la asasinarea barbară a savantului, muzeul să fie inaugurat în mod oficial.
Importantul eveniment a fost onorat de o delegație numeroasă a Academiei Române, a Ministerului Culturii, a muzeelor din capitală, precum și a instituțiilor din domeniul învățământului, culturii, artei, presei etc.
Au rostit alocuțiuni: președintele regiunii Stan Gheorghe și academicienii Andrei Oțetea, D. Panaitescu-Perpessicius, Mihai Băcescu și Gheorghe Ștefan, după care profesorul Nicolae Simache a prezentat oaspeților și numerosului public expoziția permanentă a muzeului. Cu acel prilej s-a dezvelit și bustul savantului, amplasat în curtea muzeului, opera sculptorului Oscar Han.
La întâlnirea găzduită apoi de restaurantul orașului, prof. univ. dr. Miron Constantinescu a evocat “Lupta profesorului Nicolae Iorga împotriva fascismului”.
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” a continuat să funcționeze ca secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie. În urma puternicului seism din 4 martie 1977, casa savantului a fost deosebit de grav avariată. Refăcută din temelii, a fost redeschisă publicului în anul 1981, iar corpurile B și C – aflate în proprietatea familiei – au fost donate după 1980 Consiliului Județean Prahova. Restaurate pe plan județean, au fost inaugurate în ziua de 19 august 1990, cu ocazia deschiderii cursurilor Universității Populare de Vară “Nicolae Iorga”.
Tot astăzi se împlinesc 25 de ani (28 noiembrie 1990) de când, pe locul pe care a fost găsit, în dimineața zilei de 28 noiembrie 1940, corpul neînsuflețit al savantului, s-a dezvelit (la dorința familiei) o monumentală Troiță, opera sculptorului Alfred Dimitriu, care a fost sfințită de IPS Nifon – în acea vreme vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți din municipiul Ploiești.