George Marin
Mărturisesc, am văzut-o pe Livia în timpul câtorva antrenamente. În mulțimea de sportivi și sportive din sala de box îți atrage atenția statura ei de om matur deși, ca vârstă, se încadrează la categoria „juniori”. Dar, la fel ca și statura, și vorba îi este la fel de matură. Și nu numai. Ci și hotărâtă, așa cum este și prezența ei pe ringul de box. Pentru cine nu a cunoscut-o până acum, prin ceea ce spune – Livia este, totuși, o fată de doar 16 ani –ar părea că vorbele sale conțin o oarecare doză de emfază. Dimpotrivă! Sunt vorbe cântărite, vorbe care arată un țel clar și drumul către împlinirea lui. Dialogul a curs firesc. La fel de firesc cum a părut și cucerirea titlului de campioană europeană, obținut la Sofia.
– Livia, felicitări pentru performanţa realizată! Am să te întreb direct: de ce box și cum ai ajuns la box?
– Mulțumesc pentru felicitări. Am ajuns la box pentru că mi-au plăcut sporturile de contact încă de mică, numai că părinții mei nu doreau atât de tare ca eu să merg în această direcție. Cu siguranță că s-au gândit la sacrificiile pe care trebuie să le faci și la problemele care pot apărea. Un pumn în cap este un pumn în cap, până la urmă. Dar am început cu handbalul.
– Ai avut vreo recomandare pentru box?
– Eu am fost cea decisă. M-am rugat de tatăl meu să mergem la sală să vorbim cu maestrul Titi Tudor pentru că eu vreau să fac box. Eu vreau să fac sportul acesta!
– Nu era suficient contact și la handbal?
– Ba da! Am primit coate și capete în gură. Și mingi în figură. De la handbal mai veneam acasă vânătă pe față, de la box nu mi s-a întâmplat.
– Nu ţi s-a întâmplat pentru că, din câte știu eu, nici nu prea ai avut parte de un meci întreg până la această finală de Campionat European.
– Așa este. Am avut un singur meci întreg, pe toate celelalte le-am terminat înainte de limită. Al doilea meci întreg a fost finala de la Sofia. Aceasta a fost și prima mea ieșire din țară și am constatat că este o altă lume a boxului. Este cu totul diferită față de ce este la noi în țară. Am fost impresionată. Este o senzație pe care nici ție însuți nu ți-o poți exprima. Este și altă organizare, alt nivel al arbitrajelor și fetele sunt, evident, la un nivel mult mai ridicat.
– Atunci, să trecem să discutăm despre competiţia pe care ai încheiat-o ca învingătoare. Primul pas, înainte de a urca pe ring, este tragerea la sorţi. Cum ai perceput-o?
– Vă spun sincer că îmi știam adversarele încă dinaintea tragerii la sorți. Eram înscrise doar cinci fete și, la categoria mea, știi destul de ușor cine pe la ce nivel se află. Încă de la început am spus că voi ajunge în finală cu poloneza, fără să știu că voi boxa cu ucraineanca în primul meci.
– Din ce s-a văzut, în primul meci ucraineanca nu s-a putut opune prea mult.
– Îmi doream foarte mult să termin meciul acesta înainte de limită. Știam că pot, știam că am forță pentru aceasta.
– Te-ai enervat pe ea pentru că te-a „râcâit” imediat ce a sunat primul gong?
– După ce am văzut pumnul acela mi-am spus: „nu, nu! eu trebuie să fiu cea care atacă foarte bine”.
– Finala?
– Îmi doream meciul acesta cu poloneza. Ați văzut-o! Ați văzut ce gabarit avea! Doream să demonstrez că nu este vorba doar de forță sau de constituția ta, de cât de mare ești. Până la urmă, boxul este și un sport al minții.
– Lucru demonstrat și de tactica ta din finală. Cum a fost gândită strategia pusă în practică pe ring?
– Mi-am dat seama că nu pot avea mai multă forță decât ea având în vedere că era o diferență de cel puțin 40 de kilograme.
– Comentatorul televiziunii bulgare a spus că are 120 de kilograme.
– Așa se spune. Este posibil să fi fost mai multe, credeți-mă! Mi-am dat seama că nu ar fi prielnic pentru mine dacă aș sta „la bătaie”, cum se spune, în fața unui asemenea adversar. Eu aș fi obosit, dar ea, probabil că nu, oricât de tare aș fi lovit. Am conștientizat că, împotriva unui asemenea adversar, mult mai greu și cu alonjă mai mare decât a mea, nu poți merge cu ideea că îl poți doborî. Până la urmă, să „fugi” în ring nu este neapărat un lucru rău. M-am ferit, am alergat-o, am lovit-o, am obosit-o și își lăsa garda jos. Atunci am lovit-o în plin. Știam că trebuie să dau directe în momentele când avea garda largă, știam că trebuie să duc meciul până la capăt, să stau în ring toate cele trei runduri. Au „mers” directele mele. Știam că nu am nicio șansă să o dobor cu croșeul. Oricum, croșeul este lovitura pe care trebuie să o îmbunătățesc, mai ales că este una dintre loviturile mele preferate. Este o lovitură care chiar are efect în meci atunci când ai nevoie.
– Crezi că adversarele tale simt că sunt într-o oarecare dificultate pentru că ești stângace?
– Da, simt că le deranjează, dar ele au compensat, până acum, prin diferența de greutate, care se transpune în forță de lovire superioară. Eu sunt la limita de jos a categoriei, am 84 de kilograme, și chiar dacă mă văd stângace, se gândesc „ce poate să îmi facă cineva care este mai scundă și mai ușoară ca mine?”. A fi stângace, ca atu, nu este suficient, cum nici greutatea foarte mare nu poate fi întotdeauna un atu suficient pentru a câștiga un meci. Aș vrea să „cobor” la categoria inferioară. Mă gândesc la faptul că, la această categorie de vârstă, la „tineret”, unde voi trece de la anul, apar mereu fete noi, fete bine pregătite, care, chiar dacă sunt descoperite de puțin timp, pot face minuni în ring. De aceea, cred că ar fi un avantaj pentru mine să boxez cu cineva cu aceeași greutate ca și mine pentru că eu am mai multă forță decât ele. Dar, asta depinde și de mine, de cum mă simt eu în momentul respectiv.
– Să încheiem povestea competiţiei de la Sofia cum se cuvine, cu finalul, cu podiumul! Cum se vede lumea de pe treapta cea mai înaltă?
– Este un sentiment unic. Nici măcar nu îl pot împărtăși cu cineva pentru că nu ar înțelege ce se petrece în suflet în momentul în care auzi imnul țării tale pentru că ai reușit să faci ceva. Nu am fost doar eu pe podium, a fost și țara mea. A fost acolo, și-a câștigat locul prin mine!
– Viitorul?
– Doresc să fac medicină și am în vedere o specializare, una care le cam cuprinde pe toate și în care este nevoie de intuiție. În box, doresc să ajung la Olimpiadă, în 2024. Cel mai mult îmi doresc să câștig „Mondialele” de anul viitor (n.m. CM pentru Tineret, 10-24 aprilie 2021, la Kielce, în Polonia) și vreau să îmi câștig locul pentru Olimpiadă, pentru că sunt sigură că pot duce România pe podium. Drumul este lung, sunt câțiva ani la mijloc, dar obiectivul este realizabil cu disciplină autoimpusă. În box, trebuie să te simți bine cu tine însuți, să simți că faci din plăcere ceea ce faci.
– Îţi doresc succes și te așteptăm acasă cu alte și alte medalii.
– Vă mulțumesc.
Rezultatele Liviei Maria Botica la Campionatul European pentru Juniori, categoria +80 de kilograme:
Semifinală: b.RSC 2 ( min. 1:36) Polina Czernenko (Ucraina);
Finală: b.p. (5-0) Weronika Bochen (Polonia).
