Turneul final Under 21 din 2023, pe care România îl va organiza alături de Georgia, înseamnă a treia prezență consecutivă pentru naționala de tineret la EURO.
La EURO 2023 vor putea participa jucătorii născuți după 1 ianuarie 2000, iar experiența turneelor anterioare ne arată că intră în circuitul selecției pentru loturile echipelor calificate fotbaliști născuți în 2000, 2001 și 2002, cu câteva excepții mai tinere.
Federația Română de Fotbal a publicat un prim ”inventar” al fobaliștilor născuți în anii 2000-2002 din Liga 1 și Liga 2, plus o parte din stranierii la această categorie de vârstă, cei care activează la un nivel relativ înalt. Printre ei și mai mulți jucători ploieșteni, legitimați (formați) la Astra sau Petrolul, care au motive să spere că vor prinde un astfel de turneu final, mai ales că beneficiază de calificarea României din postura de țară gazdă, iar FRF are o strategie clară de ”forțare” a acestor jucători să evolueze ca titulari la echipele de club, obligând , prin Regulament, echipele să joace cu acești fotbaliști ”Under”.
În acest moment, avem peste 250 de jucători născuți 2000-2002 în primele două ligi, mai exact 266 fotbaliști.
Dintre aceștia, 9 aparțin de cluburi de eșaloane inferioare sau cu activitate exclusivă de juniori și sunt împrumutați în primele două eșaloane, în această categorie intrând și un prahovean, Florin Sandu (de la Sport Team – legitimat la Academica Clinceni, jucător născut în anul 2001, originar din Comarnic, unde a și jucat o scurtă perioadă la echipa locală, înainte e ”a-și lua zborul” spre performanță).
Sunt, la acest moment, 128 de jucători legitimați la cele 16 cluburi de Liga 1 din acest sezon, care activează fie în primul eșalon, fie sunt împrumutați la echipe de Liga 2. Topul echipelor ca număr de jucători este format din FCSB (21), Viitorul (18) și CFR Cluj (13), în timp ce Astra are ”în circuit” și ea o serie de jucători ”interesanți” care pot ”urca”, mai ales că, din vară, la Liga I se va juca cu jucători născuți în anul 2000, Baicu, G. Șerban, M. Popa, Banu, Chiriac, fiind printre cei care pot spera la turneul din 2023.
„Căpitanul” Manolache
Alți 129 de jucători născuți 2000-2002 sunt legitimați și joacă pentru cluburi de Liga 2, topul aici fiind condus de Csikszereda (13), U Cluj (10), Concordia Chiajna, Petrolul, Rapid și Comuna Recea (9).
Astfel, Petrolul îi are acum ”în circuit” pe Țicu, A. Manolache (foto, chiar căpitan al Naționalei jucătorilor născuți în anul 2000, până acum, acesta nelipsind de la majoritatea partidelor amicale și turnee de calificare pe care această echipă le-a susținut, până acum), An. Rus (2000), Nițescu (2001), M. Bratu, R. Bucur, Simionescu, R. Enache, M. Constantinescu (2002), iar dacă echipa ploieșteană va reuși promovarea, atunci, cu siguranță, ”cota” unora dintre cei mai sus menționați va ajunge la un nivel superior și pot spera la o prezență istorică la un turneu final. Că ”se poate” o dovedește fostul coleg, mai mare de vârstă, Mihai Velisar, care, dintr-un ”anonim”, refuzat de Petrolul, a reușit să ajungă în Liga I, la Mediaș, impunându-se foarte rapid și bifând selecții oficiale la actuala reprezentativă de tineret, și ea calificată la turneul Euro, programat în 2021 în Slovenia și Ungaria!
Sunt și sute de tineri jucători în campionatele din străinătate, cel puțin 43 de tineri jucători, născuți 2000-2002, fiind printre cei care ar putea reprezenta România U21 la Euro 2023. Aceștia provin din țările de top ale fotbalului continental, alături de Ungaria, unde joacă mulți fotbaliști cu cetățenie română, ”vârful” acestei generații fiind Valentin Mihăilă, fostul junior al Astrei, ajuns, ”via Craiova”, la Parma, unde așteaptă debutul în Serie A, dar și fundașul Drgușin – născut în anul 2002, déjà a debutat, oficial, pentru Juventus, în grupele Champions League.
Iulian Ilie – „studiu de caz”
Jucătorii tineri sunt supuși unor ”presiuni” care pot duce la ”pierderea pe drum” a unor fotbaliști considerați foarte talentați, cu mari perspective, la un moment dat – norocul, pubertatea, impresarii, alegerile făcute, ambiția personală reprezentând factori care pot decide viitorul unui fotbalist. Un exemplu elocvent este chiar ploieșteanul Iulian Ilie, cel care la 14 ani se antrena chiar cu prima echipă a Petrolului și care, la un moment dat, s-a aflat în ”curtea” unor cluburi célèbre, precum Borusia Dortmund sau Barcelona, reușind goluri importante și prestații apreciate la Naționalele de juniori, cu câțiva ani în urmă, și care acum trebuie să se ”chinuie” pentru a rămâne la un nivel mediu. Iulian Ilie – marcator al României într-un meci contra Austriei, la juniori, acum 4 ani, este acum la Mostiștea Ulmu, echipă din Călărași de Liga a III-a, după ce a trecut și pe la Snagov, Astra sau Rapid și, de ce nu, poate spera și el că mai este timp pentru a reveni în prim-plan.
Generația de vedete
Deja sunt mulți jucători născuți în mileniul actual care valorează zeci de milioane de euro! Iată însă cum ar arăta ”echipa de vis” alcătuită din jucători eligibili pentru EURO U21 din 2023, născuți în intervalul 2000-2002, dar care au intrat deja în circuitul seniorilor și care aproape cert vor absenta de la acest turneu final! Desigur, norvegianul Halland, cândva, la juniori, adversarul României, dar care, acum, la seniori, a devenit, deja, un start mondial, este cel mai reprezentativ jucător al acestei generații, până acum, cota sa de piață ajungând la… 100 milioane de euro!
Oricum, Franța, Italia, Anglia, Italia, Spania și Portugalia propun nume importante, care sunt, de pe acum, după cum se poate vedea, în circuitul marii performanțe, la nivel de cluburi!