La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat ultima etapă, din acest an, în cadrul Ligii Elitelor, reprezentantele clubului Petrolul – singurul care participă în întreceri juvenile, organizate de către Federația Română de Fotbal, în acest sezon, câștigând meciurile susținute, în deplasare, cu ACS Kids Tâmpa Brașov.
Partida formațiilor „U19” n-a avut, practic, istoric, elevii lui Victor Roșca impunându-se cu 4-0, după ce, la pauză conduceau deja cu 3-0, adversara fiind una modestă, după cum o arată și clasamentul, unde brașovenii sunt ”la coadă”. Golurile celei de-a patra victorii ploieștene din acest campionat au fost semnate de către Narcis Ghiță (2), Rareș Simionescu (1) și Dan Stoica (1), petroliștii aliniind următoarea formulă de start: Paul Cernat – Iulian Duță, Andrei Șerban, Octavian Mănescu, Ionuț Popa, Cristian Licsandru, Alexandru Baron, Narcis Ghiță, Rareș Simionescu, Raul Bucur și Dan Stoica.
La rândul lor, juniorii „U17” au legat cel de-al patrulea succes consecutiv, impunându-se, contra brașovenilor, cu scorul de 4-1 (1-1). Pentru formația lui Gheorghe Liliac au punctat Juan Pătrașcu, Rafael Popovici, Mihnea Rădulescu și Leonard Grigore, primul „11” al „galben-albaștrilor” cuprinzîndu-i pe Andrei Jercălău – Alex Cazan, Juan Pătrașcu, Rafael Popovici, Daniel Andrei, Sebastian Bălașa, Albert Dima, Andrei Sîrbu, Mihnea Rădulescu, Alin Boțogan și Leonard Grigore.
În clasament, după disputarea a 10 etape, echipa „U19” ocupă poziția a 9-a, cu un total de 12 puncte, în vreme ce formația „U17” se situează pe locul 4, cu 18 puncte. Competiția se va relua la jumătatea lunii martie, atunci când FC Petrolul Ploiești va gazdui „dubla” cu Viitorul Constanța.

Liga Elitelor U19 – Etapa 10

AFC Botoşani 2 – 1 Concordia Chiajna
LPS Buzău 2 – 4 FC Voluntari SA
Sport Team Bucureşti 2 – 2 Dinamo 1948 SA
Viitorul Constanta SA 4 – 1 Fotbal Club FCSB SA
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – 2 Academica Clinceni
Kids Tâmpa Braşov 0 – 4 FC Petrolul Ploieşti

Clasament
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Viitorul Constanţa SA 10 9 0 1 46-7 27
2. Fotbal Club FCSB SA 10 8 0 2 41-14 24
3. Concordia Chiajna 10 6 0 4 22-16 18
4. AFC Botoşani 10 5 3 2 25-23 18
5. Academica Clinceni 10 5 2 3 23-19 17
6. FC Voluntari SA 10 4 1 5 16-21 13
7. Dinamo 1948 SA 10 3 3 4 18-12 12
8. Sport Team Bucureşti 10 3 3 4 14-17 12
9. Petrolul Ploieşti 10 4 0 6 21-25 12
10. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 10 3 2 5 9-27 11
11. LPS Buzău 10 1 1 8 12-39 4
12. Kids Tâmpa Braşov 10 1 1 8 10-37 4

Liga Elitelor U17 – Etapa 10

AFC Botoşani 0 – 4 CS Concordia Chiajna
LPS Buzău 1 – 4 SC FC Voluntari SA
ACS Sport Team Bucureşti 0 – 6 SC Dinamo 1948 SA
SC FC Viitorul Constanta SA 1 – 0 SC Fotbal Club FCSB SA
ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1 – 1 ACS FC Academica Clinceni
ACS Kids Tâmpa Braşov 1 – 4 FC Petrolul Ploieşti

Clasament
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Viitorul Constanţa SA 10 9 1 0 41-8 28
2. Fotbal Club FCSB SA 10 9 0 1 56-9 27
3. Dinamo 1948 SA 10 7 1 2 34-16 22
4. Petrolul Ploieşti 10 6 0 4 27-25 18
5. Academica Clinceni 10 5 2 3 16-12 17
6. Concordia Chiajna 10 5 0 5 21-24 15
7. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 10 4 1 5 12-21 13
8. Sport Team Bucureşti 10 4 0 6 14-25 12
9. FC Voluntari SA 10 3 1 6 16-25 10
10. LPS Buzău 10 3 0 7 14-28 9
11. Kids Tâmpa Braşov 10 2 0 8 16-30 6
12. AFC Botoşani 10 0 0 10 4-48 0