La finalul săptămânii trecute, Liga I la baschet masculin a debutat, competiție în cadrul căreia participă două echipe prahovene: CSM Ploiești și CSU Ploiești. La startul ediției 2020-2021 a eșalonului secund s-au aliniat 11 echipe, primele șase clasate la sfârșitul sezonului regulat (care se derulează după sistemul tur-retur, sub forma a cinci turnee) urmând să se califice la turneul final, la capătul căruia se vor stabili cele două formații care vor juca baraj pentru promovare cu ultimele două clasate din primul eșalon valoric.
Cele două formații ploieștene au evoluat la un turneu găzduit de Sala Sporturilor „Olimpia” Ploiești, la care a mai participat și formaţia Liliecii București, echipă aflată la debutul în campionat.
CSM Ploieşti a încheiat turneul cu maximum de puncte, câștigând ambele partide disputate. Mai întâi, băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu s-au impus în duelul cu ACSB Liliecii Bucureşti, scor 77-52 (25-14, 16-10, 11-15, 25-13).
La prima apariţie din acest sezon, CSM Ploieşti a avut trei oameni noi în formula de start comparativ cu sezonul trecut – Andrei Damian, Andrei Ene şi Ştefan Neagu (el a figurat în lot, dar din cauza unor probleme medicale a apărut într-un singur joc) – alături de care au rămas în primul „5” Alin Carabulea şi Călin Dumitru. Aşa cum era de aşteptat, ploieștenii nu le-au dat prea mari speranţe adversarilor, iar până la pauză tabela arăta un liniştitor 41-24, cu Ene, Carabulea (fiecare câte 13 puncte) şi surpriza Al. Chirilă (11 puncte) principali marcatori ai echipei. Asta şi în condiţiile în care Ionuţ Ivan a apelat la rotaţie încă din primul sfert, oferindu-le tuturor jucătorilor de pe bancă minute bune.
Repriza secundă a fost ceva mai echilibrată, CSM Ploiești mizând pe jucători mai tineri, iar ploieștenii au încheiat cu un succes clar, scor 77-52.
Pentru CSM Ploieşti au jucat: A. Ene (25 puncte, 1×3), A. Carabulea (21, 2×3), Al. Chirilă (19 3×3), M. Comănescu (3, 1×3), A. Rogozanu (3, 1×3), A. Damian (2), C. Dumitru (2), Şt. Neagu (2), L. Dănescu, I. Geangu, G. Angelian şi D. Petre.
De asemenea, și CSU Ploieşti a trecut de ACSB Liliecii Bucureşti, în primul meci al turneului, elevii antrenorului Sorin Hartman câștigând cu scorul de 79-67.
Duminică, a avut loc duelul echipelor ploieștene, în care s-a impus CSM Ploieşti, cu scorul de 100-73 (32-12, 17-26, 21-22, 30-13).
CSM Ploieşti a început meciul excelent, reuşind să nu primească niciun coş în primele 6 minute – graţie unei defensive agresive, dar şi câtorva greşeli… neforţate ale adversarilor, care l-au făcut pe antrenorul Sorin Hartman să solicite două time-out-uri în acest răstimp – şi să execute foarte bine schemele de atac, ducând scorul la un neverosimil 21-0!
A fost 32-12 după primul sfert, scorul s-a mai strâns în secvenţa secundă, în care „studenţii” au intrat mai bine în meci şi au profitat şi de rotaţia amplă făcută de Ionuţ Ivan, însă victoria echipei CSM nu a fost pusă în niciun moment la îndoială, diferenţa fiind permanent de minimum 10 puncte.
Pentru CSM Ploieşti au jucat: A. Carabulea (28 puncte, 5×3), A. Ene (19), Al. Chirilă (14, 1×3), C. Dumitru (11, 1×3), A. Damian (10, 1×3), M. Comănescu (10, 1×3), Şt. Neagu (4), I. Geangu (4), L. Dănescu, D. Petre, G. Angelian şi A. Rogozanu.
De la CSU Ploiești s-au remarcat Iliescu (23 de puncte) și Călin (18p).
Următoarele turnee sunt programate astfel:
Turneul 2 – 13-14.02.2021;
Turneul 3 – 13-14.03.2021;
Turneul 4 – 10-11.04.2021;
Turneul 5 – 08-09.05.2021;
Turneul Final – 5 zile, în mai – iunie 2021
(primele 6 echipe).