Luiza Rădulescu Pintilie
Astăzi, în ziua marii sărbători creştine a Sfântului Apostol Andrei, cel considerat creştinător al românilor şi ocrotitor al acestei ţări, în comuna prahoveană Aluniş clopotele vor răsuna nu numai a bucurie, ci şi a zi de doliu. Profesorul Mihail Stanciu, cel care predat în şcolile aşezării mai bine de patruzeci de ani, dintre care mai mult de jumătate a fost director, va fi condus pe cel din ultimă drum. Născut în octombrie 1942 la Săcueni, în Dâmboviţa, a urmat cursurile Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti, în anul 1966 fiind repartizat la Aluniş şi rămânând neîntrerupt la catedră până în 2006, locul pe care l-a sfinţit cu priceperea sa de dascăl şi cu toată trăirea sa de om al locului, devenind unul dintre acei intelectuali care dau comunităţii căreia îi aparţin mai multă forţă şi valoare. S-a căsătorit, în 1968, cu profesoara de Limba Franceză Dorina Pantazi, şi împreună , ca familie de suflet şi familie de vocaţie, şi-au urmat drumul vieţii şi pe cel al carierei. Exigent, dar drept şi corect, profesorul Mihail Stanciu şi-a răsplătit rar elevii cu nota zece pentru cunoştinţele de geografie, dar cu siguranţă i-a apropiat, cu dreaptă măsură, pe mulţi dintre cei cărora le-a predat de tainele acestei ştiinţe. A gospodărit cu grijă şi cu aceeaşi exigenţă şcoala, transformând-o în ceea ce se cuvine să fie un asemenea lăcaş de educaţie, de formare, de deschidere a drumului pentru generaţii după generaţii de elevi.
Vorbind de curând cu primarul comunei Aluniş, Cristian Bîgiu, despre oamenii locului, despre respectul pe care li-l poartă pentru vrednicia lor, amintea de profesorul Mihail Stanciu ca despre unul dintre acei intelectuali care îmbogăţesc prin ceea ce sunt şi ceea ce fac comunitatea în mijlocul căreia muncesc şi trăiesc. Evocându-i, la rândul său, amintirea profesorului Mihail Stanciu, chiar în aceste zile triste ale stingerii sale din viaţă, actuala directoare a şcolii, Maria Dumitru, retrăia emoţia orelor de geografie, în care a aflat de la dascălul Mihail Stanciu atâtea lucruri noi şi de neînchipuit pentru un copil dintr-o şcoală mică, de ţară, dar şi faptul că, impresionată de modul în care acesta preda, s- a străduit şi a reuşit să obţină în clasa a VIII-a media maximă. Iar faptul că şi fiul său cel mare a trecut tot „ pe sub mâna de dascăl” a aceluiaşi priceput şi serios profesor , sau că a avut onoarea să urmeze, la conducerea şcolii, unui director care a onorat din plin această misiune o emoţionează până la lacrimi şi o face pentru totdeauna recunoscătoare unui asemenea dascăl. Un dascăl care rămâne un model de bun slujitor al şcolii, dar şi al legăturii sale cu locul şi cu oamenii în mijlocul cărora a trăit, cărora le-a educat copiii şi cărora le-a dat, atunci cînd i-a fost cerută, o povaţă înţeleaptă. Cu siguranţă, cei doi fii au de ce să fie mândri de tatăl lor-, însuşi traseul lor pe harta vieţii fiind conturat, în mod cert, de educaţia şi îndrumarea primite într-o familie de dascăli. E lăudabil că la rându-le au perseverat în formarea lor, cel mare absolvind cunoscuta Academie de Studii Economice din Bucureşti şi având un copil care continuă aceeaşi alegere de formare universitară, celălalt absolvind Facultatea de Medicină Veterinară şi fiind stabilit , în prezent, împreună cu familia, în Anglia.
Dar cu siguranţă sunt mulţi şi elevii care îşi amintesc de dascălul lor, aşa cum în istoria din ultima jumătate de secol a aşezării profesorul Mihail Stanciu a înscris, ca om, ca dascăl, ca director de şcoală , o pagină luminoasă.
Astăzi, profesorul Mihail Stanciu va fi condus pe cel din urmă drum pământean, într-o zi de mare însemnătate de sprit şi de credinţă, întocmai cum le-a slujit prin ceea ce a fost şi lasă, ca model, în urma sa. Iar pentru viaţa unei aşezări este deopotrivă un moment trist, dar şi unul care se cuvine să îndemne o dată în plus la preţuirea şi neuitarea celor care devin, cu demnitate, cu pricepere, cu respect faţă de ei înşişi şi faţă de cei în mijlocul cărora sunt trăitori, un frumos exemplu de viaţă şi de muncă. Aşa cum a devenit, pentru totdeauna, profesorul Mihail Stanciu ! Iar în bulversarea de astăzi a valorilor, e mare nevoie de asemenea modele, cu atât mai mult în lumea satului românesc- leagăn dintotdeauna de veşnicie, de dăinuire, de devenire.
