Pandemia de Covid-19 a determinat jumătate dintre şoferii români (50,7%) să îşi modifice planurile de achiziţie a unei maşini şi să aleagă o maşină mai ieftină sau să amâne achiziţia, conform unui sondaj realizat de EY privind obiceiurile de cumpărare a autovehiculelor, derulat în rândul şoferilor din România, Cehia, Ungaria, Turcia şi Rusia, potrivit Agerpres. Astfel, 20% dintre cei afectaţi au ales să amâne cumpărarea unei maşini pentru o perioadă de 6-24 de luni sau până când achiziţia va fi absolut necesară (15%). Alţi 10% au optat pentru o maşină nouă, dar dintr-o clasă inferioară şi mai ieftină, în timp ce 5% s-au reorientat către o maşină rulată. În ceea ce priveşte preferinţa pentru noile tipuri de maşini, 30% dintre respondenţii români îşi doresc ca următoarea achiziţie să fie o maşină hibridă (24%) sau electrică (6%). Mai populare în rândul segmentului de vârstă 45 – 60 ani, 41% dintre aceşti respondenţi au declarat că preferă autovehicule hibride sau electrice, comparativ cu 21% şi 20% dintre cei situaţi în segmentele 30 – 44, respectiv 20 – 29 ani. Deşi România oferă printre cele mai mari stimulente pentru achiziţia unei maşini electrice din Uniunea Europeană, preţul acestora rămâne obstacolul principal. „În România, interesul pentru maşini electrice şi hibride este în continuă creştere. Acest lucru se poate vedea atât în preferinţele populaţiei, dar şi din investiţiile companiilor în servicii pentru autovehiculele cu motor electric, precum staţiile de încărcare. De asemenea, stimulentul acordat de stat pentru achiziţie a contribuit la creşterea popularităţii, iar în ţări în care acesta nu există, precum Cehia, modelele electrice şi hibride nu sunt luate în considerare în cazul unei achiziţii noi”, a declarat Cristian Cârstoiu, partener Consultanţă în Afaceri EY România, responsabil de sectorul Automotive, Transformare Digitală şi Inovaţie.
Întrebaţi dacă vor achiziţiona o maşină electrică sau hibridă în viitor, majoritatea respondenţilor români (60%) au răspuns că ar lua în considerare această opţiune în cazul unei oferte bune, iar 25% sunt siguri că îşi vor cumpăra aceste tipuri de maşini. Preţul este considerat principalul impediment (36%), urmat de lipsa staţiilor de încărcare (27%). Faptul că au emisii reduse sau inexistente şi costuri mai reduse de întreţinere reprezintă principalele avantaje apreciate de 41%, respectiv 27% dintre respondenţi. De asemenea, în alegerea dealerului auto, 47% dintre şoferii români se bazează pe experienţa personală, acesta fiind principalul criteriu indiferent de vârstă, sex sau educaţie, iar 38% aleg dealerii care oferă o gamă mai diversificată de modele.
Şi în cazul maşinilor rulate, principalul factor îl reprezintă varietatea de modele disponibile, 56% dintre şoferi ghidându-se după această opţiune. Potrivit sondajului, şoferii români din categoria de vârstă 45 – 50 de ani sunt mai sensibili la campaniile de marketing, cu 34% dintre aceştia care admit că le iau în considerare în alegerile lor, faţă 29% şi 28% pentru categoriile de vârstă 20 – 29, respectiv 30 – 44 ani. Dintre şoferii români, 68% ar alege să viziteze un dealer auto, în comparaţie cu doar 9% care ar prefera ca totul să fie online.”Românii preferă să prospecteze piaţa şi să ia în considerare mai multe oferte, 41% menţionând că vor vizita mai mulţi dealeri auto ai diferitelor branduri de maşini. Românii sunt dispuşi să aştepte mai mult pentru a primi o maşină configurată conform cerinţelor lor. Conform sondajului, în achiziţia unei maşini rulate, cei mai mulţi dintre români (30%) preferă să apeleze la serviciile unui dealer autorizat, iar 25% ar cumpăra maşini importate. Pentru achiziţia unui autovehicul, 45% dintre şoferii români preferă să îşi folosească propriile fonduri, mai ales în cazul în care aleg să cumpere o maşină rulată. Pentru maşini noi, majoritatea respondenţilor aleg să folosească atât fonduri proprii, cât şi fonduri din alte surse. Doar 23% au optat pentru surse de finanţare externe, principala opţiune fiind un împrumut bancar. Sondajul a fost realizat de EY în cooperare cu InsightLab în septembrie şi octombrie 2020 pentru a afla tendinţele actuale în achiziţionarea de vehicule noi şi second hand şi opinia clienţilor cu privire la posibile soluţii inovatoare din industria auto.