N. Dumitrescu
Prahovenii care se vor prezenta pe data de 6 decembrie la urne vor trebui să aibă ceva răbdare în cabina de vot până ce vor găsi pe buletine partidele sau candidații cărora s-au hotărât să le acorde încrederea lor cu mențiunea ”Votat”. Biroul Electoral Județean Prahova a făcut deja publice machetele celor două buletine de vot – Pentru Senat și Camera Deputaților – care vor fi folosite în Prahova pentru scrutinul de luna viitoare, iar documentele nu sunt….deloc subțiri, ba din contră! Astfel, buletinul de vot pentru Camera Deputaților are 16 pagini, explicația fiind aceea că pe document sunt imprimate 34 de căsuțe în care sunt trecute numele tuturor candidaților, din partea partidelor, a alianțelor, a asociațiilor minorităților naționale din România, inclusiv a candidaților independenți. Buletinul de vot de la Senat are 8 pagini, pe acesta fiind imprimate 11 căsuțe în care, la fel, sunt trecuți candidații din partea partidelor și a alianțelor electorale. Pentru alegerile din 6 decembrie, pentru Prahova vor fi tipărite 720.625 de buletine de vot pentru Camera Deputaților și tot atâtea pentru Senat, imprimarea lor urmând să se facă, potrivit legislației, cu 15 zile înainte de data scrutinului. Cert este că și autoritățile locale s-au pregătit pentru organizarea acestor alegeri, în baza dispozițiilor emise de către noii primari fiind stabilite atât locurile de afișaj electoral, cât și delimitarea secțiilor de votare, care vor fi aceleași ca la alegerile locale care au avut loc pe data de 27 septembrie.