România – Belarus 5-3
Stadion: ”Ilie Oană”. Au marcat: Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19), Ionuț Nedelcearu (31, 55), George Pușcaș (44) / Kendysh (63), Bakhar (80), Klimovich (90+2)
ROMÂNIA: Lazar – Nedelcearu, Mitrea, Toșca (Cristea, 45) – Mogoș (V. Crețu, 69), Marin (Cpt.) (Bicfalvi, 69), Nistor, C. Ganea – Man (Băluță, 57), Pușcaș (Alibec, 57), Tănase (Maxim, 57). Selecționer: Mirel Rădoi
BELARUS: Chichkan – Pechenin, Naumov (Yuzepchukh, 45), Polyakov, Bordachev – Ebong (Stasevich, 62), Maevski (Cpt.) (Yablonski, 62), Khachaturyan, Bakhar – Kendysh, Laptev (Skavysh, 62). Selecționer: Mikhail Markhel
George Marin
Au ieșit echipele pe teren. Una este în galben, cealaltă în roșu. Aha! Este Petrolul contra Liverpool. Trebuie să ne ridicăm. Iar moment de reculegere? Iar Covid? Ei, poftim, acum îi scriem numele și cu literă mare! Hopa! Se cântă un imn! Al cui e oare? Al Belarusului – primesc răspunsul printr-un ghiont discret de la vecinul aflat, desigur, la distanța socială reglementată. Iaaaa! Nu este Liverpool!… Acum și „Trei culori”. Nu mai e „Trei culori”? „Deșteaptă-te române!” – zice ghiontul. Mă deștept din reveria mea. Așa este, trebuie să ne deșteptăm. Privesc spre banca tehnică a echipei noastre, pentru că nu am ce vedea în tribune – nici țipenie de om, că nu este voie – în afară de reclame la ce nu cumpăr că nu am. Nu am cum / cu ce. Rădoi este îmbrăcat la patru ace. Omologul său, rusul alb (din ce am prins eu prin Sahalin, asta înseamnă Belarus: Rusia albă) e îmbrăcat cam de la obor, de-acolo de unde se iau țigări ieftine. Bine că a apucat să intre înainte să îl închidă ăștia. Oborul, nu pe el. Cu treaba asta, avem 3-0 la cabine, deja. Curând se face 1-0 de-adevăratelea, pe teren. Se bucură marcatorul, Mitrea debutantul, omul sosit la națională tocmai când se apropie vârtos de vremea retragerii. Asta e bine pentru el, dar e rău pentru fotbalul nostru dacă nu mai există alt fundaș central mai tânăr. Păi, când era Belodedici… Ca să nu mai zic și de Dinu… Ghiontul mă trezește din reverie: „Scoală-te, Pușcaș a luat 11 metri!”. „A luat sau i s-a dat?” – mă întreb singur. A luat, n-a luat, i s-a dat lui Marin să bată pentru 2-0. Marin de la Cagliari, nu nea Mărin. Măi, ce poante zicea și Amza… Hâc! – iar una între coaste. La timp ca să-l văd pe Nedelcearu cum bușește mingea în plasă. Pilotul automat mă trezește cu un minut înainte de pauză. La țanc, pentru că Pușcaș juca „frumosul din apărarea adormită” cu ăi trei hăndrălăi care tocmai filozofau de ce este iarba tocită în careul mic. Nu mă interesează că e 4-0, ci să le spun ălora că acolo au apărat Mihai Ionescu și Sile Sfetcu.Și Mitică Jipa.Și Gică Liliac.Și Fane Preda. Și, și și… Până și Hamutovski al lor! Ultimul chiar pe gazonul acesta. Și în viața lui n-a luat cinci boabe odată. Acum, este suficient ca noi să prezentăm portarul echipei de pe ultimul loc din campionatul nostru. Dacă Lazar, așa debutant cum este el, le-a apărat belarușilor și un penalti, ce-or mai fi vrând? Ba s-a făcut și 5-0. Bravo, Petrolul! Nu e Petrolul? Păi sunt în galben! Aha, e România și e 5-0? Atunci, ăia în roșu? Germania? Ehe, am vrea noi să mai jucăm amicale cu Germania… Nu mai avem noi șireturi atât de tari… Atunci, Țara Galilor? Nici ăștia? Păi, cu cine am mai avut noi 5-0? Cu Cipru, prin ‘67, parcă. Totuși, cei în galben parc-ar fi Petrolul. Și cei în roșu, parc-ar fi Bistrița! După o asemenea revenire, de la 0-5 la3-5, așa mi s-a părut, că e Bistrița lui nea Jean. Hâc! – iar un ghiont între coaste? Ăsta pentru ce-o mai fi?
Se apropie finalul, deci trebuie să-mi notez. Și scriu, în fugă: „Am obținut o victorie frumoasă, meritată, pentru care băieții noștri au luptat cu ardoare și cu abnegație, dar a intervenit delăsarea și au primit foarte ușor trei goluri, deficiență care se cere analizată și eliminată în prima ședință a colectivului”. „Deficiența se elimină direct în ședință, nu arăți asta pe teren, la meciul următor?” – mă întreabă ghiontul, care a citit peste umăr notițele mele.
„Ședința este baza analizei!” – zic. Și continui: „Am obținut astăzi o victorie mare, care va rămâne înscrisă în istoria fotbalului românesc la fel de mult ca dunga de spumă trasă de arbitru în arc de cerc perfect, de zici că a pus compasul, la lovitura liberă acordată oaspeților în minutul 76”. Și să știți că spuma a stat ceva timp, nu glumă, chiar dacă zidul s-a destrămat și componenții lui s-au dus care pe unde a văzut cu ochii pe teren! Spumă adevărată, bulgărească, adusă de arbitru de la el din țara lui. Aici am o notiță personală, sper să nu fie citită acasă că mi-am făcut de lucru – iar trebuie să bat magazinele – așa că o trec între paranteze (spuma asta o fi cu apă de trandafiri?). Acum, concluzia: „Am obținut o victorie importantă într-un meci amical în care am demonstrat că se naște o nouă generație de rezerve, care se dovedește a fi mai bună ca rezervele lor”. Ghiontul m-a lăsat în plata mea și a plecat cu un minut mai înainte de final ca să nu prindă aglomerație la ieșire, să nu ia ghionturi în coaste.
P.S.: În textul de mai sus nu trebuie luat chiar totul în serios, ci doar pe ici, pe colo. Glumele sunt glume, iar lucrurile serioase sunt… mai ascunse printre rânduri. Într-adevăr, a fost un meci de pregătire și nimeni nu îndrăznea să pună titularii să joace două meciuri, sau trei, în așa scurt timp, mai ales când următoarele două meciuri sunt pe puncte. Cu implicații, adică, monșer, cu implicații.
