* Studiile reprezentând detectarea cancerului au ajuns într-un nou nivel. Ultima cercetare a scos în evidenţă faptul că se poate afla cu mult înainte dacă suntem predispuşi la această afecţiune. Un grup de cercetători de la Northwestern în colaborare cu specialiştii de la Harvard au ajuns la concluzia că orice formă de cancer se poate prezice chiar şi cu 13 ani înainte de stadiul de început al bolii. Semnele sunt reprezentate de modificările semnificative la nivelul organismului care semnalează dezvoltarea celulelor canceroase. Acest lucru are legătură cu uzura telomerilor, segmente din ADN situate la extremitatea cromozomilor. Cercetătorii au descoperit că toţi cei care au făcut cancer au avut telomerii mai scurţi decât ar trebuie să fie. „Înţelegerea acestui model poate însemna că acesta poate să fie un biomarker de predicţie al cancerului”, a spus doctorul Lifang Hou, unul dintre principalii autori ai studiului. Studiul a fost realizat într-un interval de timp de 13 ani, pe un eşantion de 792 de persoane. 135 dintre aceştia au fost diagnosticaţi cu diferite forme de cancer: leucemie, cancer de piele, plămân, leucemie sau prostată, potrivit DoctorulZilei.ro.

* Diabetul este o boală din ce în ce mai răspândită atât în rândul adulţilor, cât şi în cel al copiilor şi este cauzat de o gestionare defectuoasă a insulinei, substanţa care are rolul de a regla nivelul zahărului în sânge. Pentru a ţine boala în frâu, pacienţii trebuie să urmeze un regim alimentar destul de strict, sărac în zahăr, dar şi un tratament medicamentos recomandat de doctor. Pastilele pe care trebuie să le înghită persoanele care suferă de diabet contribuie la gestionarea eficientă a insulinei şi, implicit, la ţinerea sub control a nivelului de zahăr în sânge. Astfel, efectele pe termen lung ale bolii sunt întârziate şi, mai mult decât atât, permit persoanei suferinde să aibă un stil de viaţă relativ normal, informează Libertatea.