Verificările s-au lăsat cu amenzi şi sesizări penale

 

 

Nicoleta Dumitrescu

 

Nu de puţine ori, la nivel naţional, chiar şi în Prahova, au fost înregistrate destule cazuri în care albiile râurilor erau exploatate la voia întâmplării, fără niciun fel de aprobare. Tocmai de aceea, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor în domeniul exploatării agregatelor minerale, anul acesta, Administraţia Naţională “Apele Române” a pus în aplicare un protocol de colaborare între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Inspectoratul General al Poliției Române, cu participarea Gărzii Naționale de Mediu, protocol care are la bază punerea în aplicare a unei acţiuni comune sub genericul “Balastiera 2020”. Rezultatele acestui demers n-au întârziat să apară, recent, instituţia care a iniţiat această acţiune anunţând că, la nivel naţional, s-au deschis 21 de dosare penale și s-au aplicat amenzi în valoare de peste 1 milion de lei pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale a malurilor, a luncilor și a teraselor cursurilor de apă. Totodată, periodic, inspectori din cadrul administraţiilor bazinale de apă, inclusiv cei de la Apele Române Buzău-Ialomiţa – care are în administrare şi reţeaua hidrografică din Prahova – sunt în teren, în cadrul unor echipe mixte de control în vederea identificării tuturor acelora care desfășoară activități în domeniul exploatării agregatelor minerale, cei care sunt descoperiţi că încalcă legea fiind sancționați. Mai mult decât atât, în unele situaţii, sunt realizate inclusiv filmări cu drona pentru identificarea perimetrelor de exploatare a agregatelor minerale, astfel încât acestea să nu depășească suprafața stabilită prin actele de reglementare din domeniul gospodării apelor. Potrivit unor răspunsuri solicitate Administraţiei Bazinale de Apă Buzău –Ialomiţa, având în vedere faptul că în Prahova îşi desfăşoară activitatea 15 agenţi economici care au autorizaţii de gospodărire a apelor pentru exploatare de agregate minerale, anul acesta, inspectorii de specialitate de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova au efectuat zeci de controale la balastiere. Iar verificările au avut urmări, întrucât au fost aplicate trei amenzi în valoare totală de 100.000 de lei, fiind înaintate şi două sesizări penale. Pe de altă parte, o altă serie de controale au vizat verificarea stării de salubritate a cursurilor de apă de pe raza judeţului Prahova.

Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, pe teritoriul administrativ al judeţului Prahova îşi desfăşoară activitatea 15 agenţi economici care au autorizaţii de gospodărire a apelor pentru exploatare de agregate minerale în vigoare la data de 22.10.2020. Dintre acestea, şase deţin autorizaţii pentru perimetre situate în albiile balastiera2cursurilor de apă Prahova, Vărbilau, Teleajen, în timp ce alte şape societăţi deţin autorizaţii pentru exploatare de agregate minerale din terasa cursurilor de apă. În ceea ce priveşte controalele dispuse în sistem mixt, la iniţiativa Administraţiei Naţionale “Apele Române”, ni s-a precizat faptul că, în total, în anul 2020, inspectorii de specialitate de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova au efectuat 29 controale la balastiere. Cele mai multe verificări – 13 – au fost efectuate în perimetrele din albia cursurilor de apă, urmate de cele la staţiile de spălare-sortare, prilej cu care au fost constatate şi nereguli. “În urma acestor controale au fost aplicate trei amenzi, în valoare totală de 100.000 lei, şi au fost înaintate şi două sesizări penale. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor în ceea ce priveşte evacuarea apelor uzate tehnologice la staţia de sortare, efectuarea de săpături în albia minoră, crearea de lucii de apă fără obţinerea în prealabil a avizului de gospodărire a apelor, iar sesizările penale au fost înaintate pentru excavări de agregate minerale în albia râului Teleajen, în zona oraşului Boldeşti-Scăeni, respectiv în comuna Berceni – autorii fiind neidentificaţi”, ne-au precizat reprezentanţii de la Asociaţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa.
Pe de altă parte, anul acesta s-a verificat şi starea de salubritate a unora dintre cursurile de apă din judeţ. “În ceea ce priveşte acţiunile de verificare a stării de salubritate a cursurilor de apă de pe raza judeţului Prahova, acestea s-au desfăşurat în două perioade. Astfel, în luna aprilie 2020, au avut loc 13 controale efectuate de reprezentanţii SGA Prahova, iar în perioada 21.05-04.06.2020, verificările au fost realizate de către comisia constituită prin ordin al prefectului judeţului Prahova, fiind realizate 25 de controale la unităţi administrativ-teritoriale şi la cursurile de apă ce le străbat. Faţă de situaţia din anii anteriori, în unele localităţi verificate s-a constatat o îmbunătăţire a stării de salubritate a cursurilor de apă, aceasta datorându-se atât controalelor derulate pe raza localităţilor, cât şi faptului că autorităţile publice locale au acţionat în acest sens prin montarea de camere de luat vederi, prin delegarea de sarcini privind starea de salubritate către consilierii locali pe zone din localitate şi prin mărirea numărului sancţiunilor aplicate persoanelor care au abandonat deşeuri în zone nepermise. În timpul acestor verificări nu s-au aplicat sancţiuni. Acţiunile desfăşurate în aceste perioade nu au vizat aplicarea de sancţiuni, ci au avut un rol de prevenire prin dispunerea de măsuri de îmbunătăţire a stării de curăţenie pe cursurile de apă din zonele verificate”, se mai arată în răspunsul solicitat Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa.