N.Dumitrescu

Aşa cum v-am anunţat într-o recentă ediţie a ziarului nostru, vom face publice listele candidaţilor pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe data de 6 decembrie, aşa cum au fost ele înregistrate la Biroul Electoral Judeţean Prahova. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură din partea formaţiunilor politice sau a candidaţilor independenţi este astăzi, 22 octombrie, ora 24.00. Pe data de 2 noiembrie urmează să fie constatată rămânerea definitivă a candidaturilor, iar pe 4 noiembrie se va stabili ordinea lor pe buletinele de vot, prin tragere la sorţi, pe 6 noiembrie urmând să înceapă campania electorală.
Primii reprezentanţi care s-au prezentat, la începutul acestei acestei săptămâni, la sediul BEJ Prahova au fost cei de la Partidul Mişcarea Populară, care au depus liste atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor. Printre aceia care îşi doresc să ajungă parlamentari se regăsesc şi o parte dintre cei care au fost candidaţi la alegerile locale din septembrie, respectiv liderul Organizaţiei Prahova a PMP, deputat în funcţie, care a candidat la şefia administraţiei judeţene, cât şi doi viceprimari care tocmai şi-au încheiat mandatul, respectiv cei de la Câmpina şi Breaza.
Iată care sunt candidaţii PMP, aşa cum apar pe listele depuse la BEJ Prahova. Pentru Senat, şapte candidaţi: Piţigoi Ioan Adrian, de profesie economist, viceprimar la Câmpina; Moise Cornel (Ploieşti, jurist); Vlăsceanu Mihaela (Boldeşti-Scăeni, economist); Bran Alexandra Lăcrămioara (Breaza, jurist, viceprimar); State Marian Constantin (Băicoi, inginer); Ene Bogdan Constantin (Câmpina, inginer). Camera Deputaţilor, 14 candidaţi: Bozianu Nicoleta Cătălina (Ploieşti, economist, deputat); Chiţu Adina Elena (Ploieşti, jurist); Goidan Cristian (Drăgăneşti, contabil); Macovei Tudor (Iordăcheanu, tehnician în activităţi economice); Dragomir Mihai Severian (Ploieşti, inginer zootehnist); Marghioala Cătălin Ionuţ (Teişani, inginer); Cioc Rodica (Boldeşti-Scăeni, economist); Sălceanu Auraş Petruţ (Valea Călugărească, maistru auto); Preda Nicoleta(Ariceştii Rahtivani, profesor); Panait Simona Elena (Câmpina, manager); Codescu Valentin (Buşteni, economist); Popescu Octavian Georgian (Ploieşti, economist); Vuţă Viorel Marius (Bărcăneşti, inginer); Mîrzea Sebastian (Filipeştii de Pădure, reprezentant vânzări).
În ediţiile următoare vom publica şi listele cu ceilalţi candidaţi care vor să-i reprezinte pe prahoveni în Parlament în următorul mandat, în ordinea dosarelor înregistrate la BEJ Prahova. De menţionat faptul că, ieri, au depus liste cu candidaţi PNL şi Pro România.