N. Dumitrescu
Caravana de testări gratuite intitulată “Nu am făcut destul” ajunge, la sfârşitul acestei săptămâni, şi în Prahova, în satele Apostolache şi Iordăcheanu. Organizată de către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer şi Asociația Pacienților Cronici din România, prin intermediul acestei acţiuni locuitorii din cele două aşezări prahovene vor avea posibilitatea, unii chiar pentru prima dată, să efectueze în mod gratuit, fără să mai fie nevoiţi să se deplaseze la oraş, o serie de investigaţii care, în mod normal, se plătesc. Este vorba despre ecografii mamare, mamografii, dermatoscopii, EKG, indice de masă corporală, teste de glicemie, teste HPV, analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată), care vor fi realizate de către medici și studenți la Medicină din București și Craiova. Locul și orele pentru testări vor fi afișate la sediul primăriilor și în alte puncte importante din fiecare sat, accesul urmând să fie făcut doar pe bază de programare, la un număr de telefon ce va fi făcut public prin intermediul anunţurilor menţionate. Potrivit organizatorilor acestei campanii, investigaţiile vor fi realizate la cabinetele medicale din Apostolache şi Iordăcheanu, atât mâine, cât şi duminică, în intervalul orar 9.00-18.00, cu precizarea că, în ambele zile, pentru anumite proceduri a fost fixat un număr limitat de beneficiari, respectiv vor fi efectuate câte 50 ecografii mamare şi tot atâtea analize de sânge.
Ajunsă la a şaptea ediţie, în cadrul campaniei din acest an, care se va desfăşura în perioada octombrie-decembrie, se doreşte ca peste o mie de persoane să fie testate gratuit. „Caravana aceasta a început ca o campanie pentru cancerul de sân, numai că, de-a lungul anilor, am adăugat şi alte investigații medicale, pentru că am văzut nevoile oamenilor și dorința lor de a se testa, încât am ajuns să organizăm probabil cea mai complexă caravană din țară. Anul acesta adăugăm analize de sânge (hemogramă și PSA) și teste HPV. Pe lângă testări, caravana include și o componentă puternic educativă, întrucât pacienții primesc informații despre cancerul de sân, cancerul de prostată, cel ovarian și melanom, dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge. Un alt beneficiu al caravanei este că medicii și studenții stau ceva mai mult de vorbă cu oamenii și le răspund la întrebări. Scopul campaniei este să crească gradul de informare, să ofere acces la servicii medicale și la diagnostic în această perioadă dificilă”, au ţinut să menţioneze organizatorii caravanei “Nu am făcut destul”.