Florin Tănăsescu

 

Într-o zi mi-a bătut la geam o punte. Mi-a cerut ceva de mâncare şi un pahar cu apă. Apoi, m-a rugat să-i ofer adăpost, fiindcă este căutată şi pasibilă de închisoare pe viaţă. Aveam să aflu că-i dată în urmărire generală, pentru trădare de ţară.

O mai văzusem prin oraş. Pe stâlpii de telegraf era poza ei, pe care scria “Fugită din albie. Cine o vede este rugat să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie. A comis crime împotriva României”.
– Sunt o persoană cătată de procurorii ţării. Acuzată de trafic de persoane.
– Adică ?
– Am ajutat, în treizeci de ani, pe sute de mii de români să plece afară. Este o infracţiune care nu se prescrie. Fiindcă nu mai are cine contribui la bugetul-buzunar al lor. Al procurorilor. Nu mai are cine să-i întreţină.
– Procurorii ăştia fac şi politică ? Ştiu de toate?
– Nu-i cunoşti? Nu le plăteşti lor impozit pe pământ, pe văzduh, pe orice mişcă ?
– Ce ziceau fugarii pe care i-ai ajutat să plece pe un alt tărâm?
– Mă rugau să-i ajut rostind  “Robie pământească, robie pământească ”, în ţara românească. Intelectualii îmi spuneau că ăsta a fost primul titlu al cărţii lui Blaga – Luntrea lui Caron.
Zgomot. Puntea se-ascunde în debara.
Preşedinta asociaţiei de la bloc bate  la uşă, să mă cheme la şedinţa cu locatarii. Aveam reclamaţie că plătesc întreţinere doar pentru o persoană, iar…
– Iar lumea vorbeşte că în apartament stai tu cu una, cam destrăbălată.
– Doamnă, intraţi, vă rog! Verificaţi dacă mai e cineva aici!
Cucoana a scotocit mai întâi în coşul cu rufe murdare. A cotrobăit şi-n sertare în care avem, încă, carnetul roşu, de partid. Aşa, ca amintire…. Ei, atunci şi-a venit în fire şi mi-a zis:
– Multă lumea rea în blocul şi în ţara asta. Gata, se contramandează adunarea asociaţiei. Eşti un om cinstit.
Am răsuflat uşurat. Chiar m-am închinat. Când să zic “Amin!”, din pragul uşii, doamna preşedintă mă întreabă din senin:
– Ai văzut ştirile de la televizor? E căutată o punte care a făcut mult rău ţării noastre.
I-am spus că nu mă uit decât pe MTV Rock. A plecat dezamăgită preşedinta de la bloc.
Deschid debaraua. Puntea, spre uimirea mea, nu mai arăta ca în pozele de pe stâlpi. Înmugurise şi îşi schimbase  forma.
– Te-ai deghizat, cumva?
– Mi-au crescut pe lateral braţe. Semăn cu o cruce. Dar, în miopia ta, nu remarci şi altă schimbare?
Atunci, am văzut o punte cu braţe care avea conturul unei ţări. Al României. Ce ignoranţă!
Trăiam în concubinaj cu o ţară aflată la răscruce de nesperanţă.