Petre Apostol
La mijlocul săptămânii viitoare, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti, este programat debutul sezonului 2020-2021 din Liga Naţională de Handbal la feminin.
Conform deciziilor luate în sezonul precedent, afectat de criza sanitară cauzată de pandemia de COVID-19, „îngheţat” fără a se acorda titlul naţional, această ediţie de campionat va avea la start 16 echipe, dintre care patru nou-promovate. Iar printre cele care au promovat se regăseşte şi singura echipă feminină prahoveană de la nivel de senioare – Activ Prahova Ploieşti.
Formaţie a clubului sportiv înfiinţat anul trecut de Consiliul Judeţean Prahova, bazată pe echipa divizionară de până atunci de la HC Activ CSO Plopeni, Activ Prahova Ploieşti a readus handbalul prahovean în prima ligă după patru ani de absenţă.
Ultima prezenţă a handbalului prahovean în Liga Florilor a fost reprezentată de gruparea de la CSM Ploieşti, desfiinţată, în mod ruşinos de autorităţile municipale, în timpul sezonului, când evolua chiar şi în cupele europene.
Deşi era o echipă proaspăt înfiinţată, Activ Prahova Ploieşti a avut ca obiectiv promovarea în prima ligă, în sezonul anterior, formaţia antrenată de Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu aflându-se în grafic în momentul întreruperii campionatului, în luna martie, din cauza pandemiei. Iniţial, ar fi trebuit să se desfăşoare un turneu de promovare între echipele din Divizia A, pentru care echipa ploieşteană a realizat câteva transferuri, notabile pentru eşalonul secund. Însă, având în vedere faptul că au rămas doar patru echipe dornice să participe la respectivul turneu, acesta nu a mai avut loc, ţinând cont că tot atâtea locuri erau disponibile pentru a avansa în prima ligă, toate cele patru grupări promovând.
În urma tragerii la sorţi, echipa ploieşteană va debuta în compania formaţiei HC Dunărea Brăila, una dintre pretendentele la primele locuri în această ediţie de campionat. Ca urmare a restricţiilor impuse de autorităţi pentru restrângerea răspândirii noului coronavirus, forul naţional de handbal a luat decizia ca întrecerea să se desfăşoare, la fel ca la masculin, într-un sistem cu turnee, primul fiind programat la Ploieşti, în zilele de 14 şi 15 octombrie, fără spectatori. Va avea loc o singură etapă, în fiecare zi fiind programate câte patru meciuri, Activ Prahova Ploieşti urmând să joace în a doua zi, joi, 15 octombrie, de la ora 15:45.
În momentul de faţă, însă, nu se ştie dacă se vor disputa toate cele opt partide, având în vedere cazurile de COVID-19 de la nivelul echipelor implicate în competiţie, HC Zalău fiind în pericol de a nu se prezenta, chiar antrenorul principal Gheorghe Tadici fiind testat pozitiv cu noul coronavirus. În plus, nici situaţia de la CSM Bucureşti nu este liniştitoare, lidera formaţiei Cristina Neagu fiind confirmată pozitiv cu virusul SARS-COV-2.
În privinţa debutului în Liga Florilor, Activ Prahova Ploieşti a disputat două meciuri amicale, cu porţile închise, cu respectarea normelor sanitare în vigoare, în compania fostei colege de serie din Divizia A, CS Dacia Mioveni, cu rezultate mulţumitoare, conform staffului tehnic ploieştean.
Despre debutul în prima ligă, antrenorul principal al echipei prahovene, Florin Ciupitu, ne-a declarat: „Sunt emoţii pentru toţi, mai ales că doar câteva jucătoare au experienţă la un asemenea nivel şi vom întâlni o echipă cu pretenţii în acest sezon în primul meci. Dar, noi vom încerca să ne ridicăm la nivelul lor şi să realizăm un joc bun. Trebuie să menţionez, totuşi, că, pentru a ne menţine în prima ligă, avem nevoie să ne completăm lotul de jucătoare, deoarece tot ceea ce am realizat până acum a fost să creăm o echipă pentru a putea promova. Iar în prima ligă lupta pentru a evita retrogradarea, în condiţiile în care patru retrogradează direct, va fi una foarte dificil de gestionat”.