Nicoleta Dumitrescu

 

Dacă mai era nevoie de un alt exemplu că, după aflarea rezultatelor la alegerile locale – respectiv a numărului de primari, de consilieri locali şi judeţeni, liderii partidelor se gândesc tot la funcţii, confirmarea n-a întârziat să apară. La Bucureşti, pentru că graţie românilor cu drept de vot, partidul înfiinţat de Traian Băsescu – PMP – a devenit cel mai mare dintre partidele mici, după ce a pactizat cu PNL, vine acum cu pretenţia adăugării în schemă şi a celei de-a treia funcţii de viceprimar general pe care, fără emfază, şi-o şi revendică. Şi e clar că o s-o şi obţină, atâta vreme cât preşedintele acestei formaţiuni politice, Eugen Tomac, nu s-a sfiit să divulge, printr-o declaraţie, cam în ce condiţii s-a tranşat colaborarea cu liberalii, una care, firesc, va fi extinsă şi în teritoriu.

Prin urmare, prima grijă a partidelor după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor rămâne aceeaşi: tranşarea funcţiilor la nivelul conducerilor administraţiilor locale, fără de care nu se consideră, în opinia liderilor de partid, câştigul electoral , după vot, suficient de mare. Declarativ, politicienii s-ar eschiva de realizarea acestor manevre, punctând că, dincolo de toate, este nevoie de “unirea” forţelor, mai mult decât necesară în cazul proiectelor care, aşa cum s-a văzut, nu se pot urni de la faza de proiect, pe hârtie, pe teren, dacă nu există mai ales şi susţinere politică, susţinere care se traduce în majoritate de voturi în sala unde se întrunesc consilierii locali.
Pe de altă parte, chit că alegerile din 27 septembrie au înregistrat premiera de a fi realizate pe perioada pandemiei, era de aşteptat ca vechile năravuri de ordin politic să meargă înainte, dat fiind faptul că, se ştie, cei care conduc partide consideră că sunt imuni la tot şi la toate!
Dovadă că, în anul 2020, încă se mai consideră că se mai pot înregistra fraude la urne, deşi prezenţa la vot este monitorizată în sistem electronic, pierderea alegerilor fiind în continuare un excerciţiu în care sunt destui cei care mai au de învăţat. Iar acest lucru se întâmplă atunci când politica este gândită mai întâi prin privilegiul funcţiilor, uitândându-se faptul că acestea nu pot fi menţinute la nesfârşit.
Ca atare, ar fi de aşteptat ca măcar pandemia şi problemele pe care aceasta le-a pus şi încă le mai pune în buna funcţionare a lucrurilor să schimbe un pic din gândirea egoistă a politicienilor, cea care vizează că doar lor li se cuvine funcţii şi tot soiul de privilegii.
Era de aşteptat ca măcar sensibila demarcaţie pe care o face coronavirusul între viaţă şi moarte să le schimbe optica, să existe altă strategie în ceea ce priveşte mandatul aleşilor locali pentru următorii patru ani. Dar dacă noii aleşi nici n-au depus jurământul de învestire în funcţie, iar liderii partidelor le ghidează debutul în activitate prin prisma obţinerii şi a altor funcţii în administraţie, obţinute în urma negocierilor şi a înţelegerilor, atunci nimic nu s-a schimbat, oricât de mult s-ar îmbăţoşa unii că au câştigat pentru că alţii n-au mai fost pe val!